Politica si administratie

COMUNICAT. PRIMARUL Municipiului DEVA, Florin Nicolae OANCEA, DEZINFORMEAZĂ! Centralele termice pe biomasă pot fi montate în câteva luni, nicidecum în doi ani

Primarul Devei, Florin Nicolae Oancea, refuză să se abată de la planul său dezastruos de a monta centrale termice pe gaz la şcolile care au beneficiat de agent termic şi apă caldă de la Temrocentrala Mintia. Chiar dacă i-au fost aduse la cunoştinţă soluţii inovative, mult mai eficiente şi mai puţin costisitoare, care ar putea asigura aceste servicii pentru toţi devenii abonaţi la termoficarea asigurată de unitatea de la Mintia.
La invitaţia deputatului Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) Anamaria Gavrilă, joi, 20 mai, la Deva s-a aflat Iuliean Horneţ, inven­tatorul român care a creat peste 70 de echi­pamente de producere a energiei termice sau electrice pe bază de deşeuri menajere şi biomasă. Ocazie cu care, acesta a participat la o întrevedere cu reprezentanţi ai Execu­ti­vului Primăriei Municipiului Deva, respectiv viceprimarii Gabriel Ilieş şi Ferdinand Zoltan Pogocsan, pentru a le prezenta o soluţie la problema termoficării oraşului. Domnul primar Florin Nicolae Oancea nu a fost pre­zent la acea întrevedere. Însă, a participat la o emisiune pe un post local de televiziune, în care a spus mai multe neadevăruri. Primarul Devei a afirmat că montarea centralelor pe biomasă ar dura doi ani. Ceea ce este o dezinformare gravă!
Cei doi viceprimari ai Devei, care au parti­ci­pat la discuţiile cu Iuliean Horneţ, au fost in­formaţi, în baza studiilor şi a dovezilor incon­tes­tabile că, perioada de implementare a unui sistem de termoficare pe bază de centrale pe biomasă şi deşeuri durează maximum ŞASE LUNI! Nicidecum doi ani. În noiembrie 2021, toţi devenii, instituţiile publice şi agenţii eco­no­mici abonaţi la sistemul public de termo­fi­care ar putea beneficia de acest serviciu.
Tehnologia creată de Iuliean Horneţ a fost deja implementată în România şi în străi­nă­tate, iar cel mai elocvent exemplu este un car­tier din municipiul Buzău, care are asigurată în­călzirea şi apa caldă cu centrale pe bio­masă.
Deputatul Anamaria Gavrilă a mers per­so­nal la Buzău, pentru a demonstra că insta­la­rea centralelor pe biomasă şi deşeuri a durat trei luni.
„Deşi aveam toată certitudinea, am mers personal la Buzău pentru a vedea cum func­ţionează centralele pe biomasă şi pentru a demonstra, o dată în plus, că perioada în care au fost instalate nu durează doi ani, aşa cum a dezinformat primarul Devei. Proiectul de la Buzău a avut o perioada de implementare de trei luni. Subliniez că doar TREI LUNI a durat ca 400 de apartamente să beneficieze de aceste utilităţi! Drept dovadă aveţi declaraţiile oamenilor din Buzău care beneficiază de aceste servicii, dacă nu v-a convins ceea ce ne-a prezentat inventatorul Iuliean Horneţ.
Un alt «impediment» în montarea centra­lelor pe biomasă, după cum a afirmat pri­ma­rul Devei, ar fi că punctele termice nu mai sunt disponibile. Şi la această problemă Iuliean Horneţ a dat o soluţie. Centralele pe biomasă pot fi montate în containere, lângă punctele termice, la fel şi peleţii pot fi depozitaţi în con­tainere. Pe lângă acest fapt, inventatorul ro­mân a mers şi mai departe, pro­punând autori­tă­ţilor locale externalizarea serviciului de ter­moficare, la fel cum a funcţionat pe perioada în care a fost asigurat de Termocentrala Mintia. Ceea ce ar însem­na ZERO COSTURI ca investiţie pentru Pri­mă­ria Municipiului Deva. Până în luna no­iem­brie 2021, toţi devenii, instituţiile pubice şi agenţii economici bran­şaţi la sistemul public de termoficare ar avea, din nou, apă caldă şi încălzire. Din păcate, toate aceste soluţii sunt ignorate de primarul Florin Nicolae Oan­cea. Fac apel la Consiliul Local al Municipiului Deva să analizeze cu maximă seriozitate soluţia prezentată de in­ven­tatorul român şi să ia cea mai bună decizie pentru oameni şi în interesul celor care i-au ales”, a explicat deputatul Anamaria Gavrilă.
Reiterăm faptul că asigurarea serviciului de termoficare este în sarcina autorităţilor publice locale, conform Legii nr. 325/2006.
Primăria Municipiului Deva a alocat din bu­getul local suma de 6 milioane de euro pentru a instala centrale termice pe gaz pentru 10 şcoli din municipiu. Instalarea centralelor termice pe biomasă pentru toţi abonaţii la sistemul public de termoficare din Deva ar costa în jur de 4,6 milioane de euro.
În altă ordine de idei, trebuie menţionat faptul că autorităţile locale au posibilitatea le­gală să achiziţioneze aceste tehnologii prin atribuire directă, fiind vorba de tehnologii ino­vative nu este nevoie de licitaţie publică. Dacă autorităţile publice locale din Deva mai au îndoieli cu privire la această soluţie, le invităm să viziteze cabana Groapa Seacă, din Cheile Jieţului, unde a fost montată o centrală pe biomasă, marca EcoHORNET.
*PRECIZARE: Membrii organizaţiei AUR Hunedoara precizează că nu militează pentru achiziţionarea de către Primăria Mu­nicipiului Deva, în exclusivitate, a teh­no­logiilor produse de fabrica EcoHORNET, deşi sunt printre cele mai bune din lume şi au fost premiate de or­ga­nisme internaţionale. Tehnologiile inventa­to­rului român sunt doar una dintre soluţiile aflate la îndemâna auto­rităţilor publice locale din Deva, obligate prin lege să asigure ser­viciul de termoficare în sitem pubic.

Deputat AUR,
Anamaria Gavrilă

3 comentarii la „COMUNICAT. PRIMARUL Municipiului DEVA, Florin Nicolae OANCEA, DEZINFORMEAZĂ! Centralele termice pe biomasă pot fi montate în câteva luni, nicidecum în doi ani

  • Pe Oancea nu-l duce capul și oricum el este un mare mincinos, Pogosan ce sa spună ca el are funcția doar de decorul simplu bibelou cu salariu urias , Ilies se pare ca ușor intra si el în același cerc de a nu face nimic sa nu supere pe regele Oancea….taci și nu spui nimic salariul vine…

  • Asta cred ca o știe de la șoferul pe care l-a trimis în locul lui la examen!

  • Nu, stie de la tiganul puscarias cu fata de interlop berbecaru. Doi excroci. Doua mizeriindin politica hunedoreana.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura