Politica si administratie

Comunicat de presă al senatorului PNL Carmen Hărău . “Educaţia şi cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD”

Coaliţia de guvernare PSD-ALDE se ocupă doar de mutilarea legilor justiţiei, în vreme ce educaţia şi cercetarea sunt conduse de interimari, care nu fac nimic pentru aceste două domenii.

Educaţia şi cercetarea reprezintă indicatorii fundamentali prin care se măsoară dezvoltarea unei ţări. La noi, în schimb, ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, a demisionat încă din vară şi nu avem un nou ministru plin, care să-şi asume responsabilitatea politică pentru domeniu. La educaţie, de asemenea, funcţia a devenit vacantă după demisia domnului Valentin Popa. Mai grav este faptul că interimatul este exercitat de un ministru care a făcut praf absorbţia fondurilor europene, dovedindu-şi incompetenţa pe domeniul pentru care deţine portofoliul ca titular.
N-ar fi grav, dacă ministerele ar duce doar lipsă doar de miniştri plini. Din păcate, la nivelul sistemului de învăţământ, inspectoratele şcolare judeţene dau din colţ în colţ, pentru că nu au bani suficienţi pentru plata salariilor pentru profesori până la finalul anului. Fac tot felul de scamatorii, cu reducerea numărului de clase, de posturi, pentru a nu fi obligaţi să pună lacătul pe şcoli. Nici nu are sens să mai vorbim despre bani pentru investiţii, căci profesorii au ajuns să vină la şcoală cu creta în buzunar, de acasă, ca să poată să scrie la tablă.
Cercetarea pare să fie iarăşi fiica vitregă a guvernării, căci bani pentru competiţii noi de cercetare nu s-au mai alocat, proiecte noi nu demarează din bani de la buget şi abia dacă se găsesc resurse financiare pentru a acoperi proiectele demarate în anii trecuţi.
Nu cred că educaţia şi cercetarea au mai trecut prin momente atât de dificile! În acest timp, pentru doamna Viorica Dăncilă este mai importantă o vizită externă prelungită, decât să numească responsabili în funcţiile de miniştri la educaţie şi la cercetare.
Eleonora-Carmen Hărău,  senator PNL de Hunedoara

2 comentarii la „Comunicat de presă al senatorului PNL Carmen Hărău . “Educaţia şi cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD”

  • In sfarsit un articol cat de cat normal. Problematica Invatamantului si a Cercetarii nu este de azi sau de ieri. Pana acum salariile profesorilor au fost foarte mici si rezultatul se vede. Fara o economie cat de cat performanta nu se poate sustine Invatamantul si Cercetarea. Poate doamna senator care am inteles ca e economista, sper ca nu contabila , ar avea mult mai multe de spus despre finantarea invatamantului. Reducerea costurilor nu e ceva rau, zau asa. Am vazut la Tv programe pentru dotarea scolilor cu tehnologie moderna, etc. Scolile din Valea Jiului au fost modernizate, chiar arata bine in fiecare an. Asta cu venitul cu creta in buzunar nu o mai cred deoarece sunt sigur ca profesorii nu isi murdaresc hainele cu asa ceva. As vrea sa aud de o initiativa a doamnei senator in domeniul Invatamantului sau a Cercetarii. As vrea sa stiu si cate scoli din judet au retele de calculatoare si INTERNET. Doamna draga chiar nu te gandesti ca in scoli este Internet si doar astfel au putut avea loc alegerile cu celebrele TABLETE …Coboara doamna cu picioarele pe pamant…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura