Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor. USR-ul nu mai vrea tichete de vacanţă pentru români

18 septembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Miercuri, 18 septembrie, în plenul Parlamentului au avut loc dezbaterile prilejuite de Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.10/2019 privind stabilirea unor măsuri privind finanţarea investiţiilor în turism şi modificarea unor acte normative. Cu această ocazie, deputatul USR, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a declarat, luând cuvântul din partea grupului USR, că: ”tichetele de vacanţă au omorât turismul românesc”.

Cele mai recente date statistice arată că introducerea voucherelor de vacanţă a eliminat 60% din turismul „la negru”, dar şi că, în 2019, numărul beneficiarilor s-a dublat faţă de anul precedent. Este aşadar un proiect de succes, prin aplicarea căruia s-a înregistrat o creştere semnificativă pentru destinaţiile turistice interne. Amintim, de asemenea, faptul că, tot pentru turismul românesc, PSD a luat cea mai importantă măsură a ultimilor 30 de ani – respectiv – aplicarea unui TVA-ul de 5%. Sub guvernarea de dreapta, sectorul turistic românesc a plătit cele mai mari taxe şi impozite din Europa, de exemplu TVA de 24%.
Practic, de la tribuna Parlamentului, USR-ul i-a anunţat pe români că intenţionează să elimine voucherele de vacanţă în cazul în care reprezentanţii acestei formaţiuni politice ajung la guvernare.
Iată că se conturează încet, dar sigur, agenda politică a Opoziţiei, fie că vorbim de PNL sau USR. Ce au anunţat până în acest moment: tăieri de salarii şi concedieri în rândul bugetarilor, obligarea angajaţilor de a veni la muncă sâmbăta, stoparea programelor Start-Up Nation sau PNDL.
Spre exemplu, Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost gândit pentru ca oamenii din orice judeţ al ţării să aibă acces la infrastructură, fie că vorbim de infrastructură educaţională, sportivă, reţelele de apă sau reabilitarea străzilor. Iar dacă administraţia locală şi judeţeană îşi face treaba, PNDL înseamnă pur şi simplu o viaţă mai bună pentru oameni. În Judeţul Hunedoara, în cadrul PNDL 2 avem 217 proiecte în valoare totală de 646 milioane de lei – şcoli, grădiniţe reabilitate, drumuri asfaltate, reţele de apă, practic, ce a fost nevoie. Aşa arată lucrurile când administraţia social democrată îşi dă tot interesul pentru oameni!
Start-Up Nation înseamnă sprijin pentru mediul antreprenorial, un sprijin de care au beneficiat mii de tineri. Până în prezent s-au înfiinţat peste 17.000 de firme şi peste 35.000 de noi locuri de muncă prin acest program, iar în judeţul Hunedoara, potrivit datelor prezentate de Consiliul Judeţean, 340 de antreprenori beneficiază de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor.
Acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care Guvernarea PSD le-a luat pentru oameni şi în beneficiul direct al oamenilor.
Ce îşi doresc USR şi PNL? Măsuri de austeritate care ar arunca România cu 10 ani în urmă, când probabil vă amintiţi cu toţii cum Guvernul de dreapta tăia salarii, pensii, indemnizaţii, concedia bugetari şi bloca dezvoltarea afacerilor mici şi mijlocii.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Reţinerea şi neplata impozitelor şi contribuţiilor – sancţionare ca faptă de evaziune fiscală

În Parlamentul României, Senat, a fost depus/înregistrat Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi...

Viorel Sălan: „Pactul propus de PSD pune capăt ideii de «generaţie de sacrificiu»”

După ce preşedintele PSD şi premierul Guvernului României, Viorica Dăncilă, a propus forţelor politice din România să semneze „Pactul naţional...

Nemţii de la Bosch riscă să piardă 300.000 de euro la Simeria

Deşi au obţinut autorizaţia de construcţie încă de anul trecut, nici până astăzi, nemţii de la firma Bosch nu au...

Închide