Comunicat de presă al deputatului PNL Bogdan Radu Ţîmpău. Ipocrizia hoţului prins pozând în negustor cinstit
Cu ocazia apariţiei în presă a informaţiilor legate de Proiectul de lege năşit de PSD şi minorităţi, prin care PSD, ajutat de grupul minorităţilor, intenţionează să transfere spre Bucureşti administrarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei unei instituţii nou create (de fapt, nimic altceva decât o nouă sinecură politică), avem din nou ocazia de a fi martorii ipocriziei pesediste.
Proiectul de lege a fost iniţiat exclusiv de parlamentari ai PSD şi ai minorităţilor naţionale, lucru care poate fi uşor verificat pe site-ul Camerei Deputaţilor, la următoarea adresă http://www.cdep.ro/pls/proiecte/ upl_pck2015.proiect?idp=15417
Prinşi în fapt de presa locală din judeţul Hunedoara, parlamentarii PSD de proximitate încearcă să fugă de responsabilitate ca în toate cazurile similare, situaţia Complexului Energetic Hunedoara fiind cel mai recent şi mai dramatic exemplu.
PSD ignoră următoarele realităţi:
– interesul PSD legat de cetăţile dacice este cunoscut tuturor, cel mai vizibil exemplu fiind fosta mână dreaptă a lui Ion Iliescu, Dan Iosif, care numai de protejarea patrimoniului nu poate fi suspectat
– cât timp au fost administrate de Guvernul României, cetăţile dacice au fost supuse unui jaf constant, brăţările de aur fiind cu mare dificultate recuperate şi răscumpărate ulterior de statul român, deşi protejarea cetăţilor ar fi evitat aceste situaţii; se cunoaşte faptul că istoria acestor brăţări este adesea pusă în legătură cu guvernul PSD din perioada 2001 – 2004
– deşi demersurile de a trece Sarmizegetusa Regia în patrimoniul judeţului Hunedoara au o vechime considerabilă, acest fapt s-a putut face doar când ministrul Culturii a fost liberalul Puiu Haşotti
– progresele făcute din acel moment nu pot fi negate nici măcar de PSD: drum de acces, pază cu pichet de jandarmi, scoaterea la lumină a unor artefacte de valoare deosebită, care spre deosebire de perioada administrării pesediste centralizate au rămas în patrimoniul judeţului nostru
– faptul că instituţia judeţeană poartă o faţă umană, a omului foarte implicat în protejarea patrimoniului – Vladimir Brilinsky – ne arată cât de mare poate să fie diferenţa între o administrare centralizată şi una judeţeană
Conducerea judeţeană a PSD a promis şi anul trecut că acest proiect de lege va fi retras de iniţiatorii săi social-democraţi. Aşa cum au încercat să-şi treacă şi alte legi profitând de neatenţia publică, au trăit cu speranţa că şi cetăţile dacice vor dispărea din patrimoniul judeţului fără ca nimeni să prindă de veste.
Grupul liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat se va opune acestui proiect de lege. Fac un apel la toţi hunedorenii să solicite parlamentarilor PSD să lase ipocrizia deoparte şi să obţină o poziţie oficială a PSD asupra acestui proiect de lege.
Bogdan Radu ŢÎMPĂU, deputat PNL de Hunedoara
Da, Bogdan Ţîmpău, din perspectiva politică, are perfectă dreptate.
Daca tu esti liberal… Hai lasa vrajeala ca nu ai facut nimic! Esti un 0!
Tu esti copilul de casa al lui Molot ba hotule!
Brilinsky zice ca minti!
Oamenii ca tine fac de rusine PNL.
Bogdane, vezi cati simpatizanti stau pe galeata de laturi greu mirositoare cu sigla PSD ?
Astia nu vad padurea de copaci.
In fond, toata tara a fost distrusa de PSD, dar ei nu vad.
Data viitoare pune pe altul sa scrie si poate ura nu-i va orbi.
Problema exista si e reala, halal hunedoreni.
PNL A DISTRUS JUDETUL HUNEDOARA! VA PLATI IN IUNIE CU VARF SI INDESAT!
Bolovanii din PSD nu suporta ideea ca sunt un dezastru. Ca vor lua cea mai crâncena bătaie, culmea, fără Molot. Ba boulenilor, dacă Molot va fi inchis, PNL va ieși întărit, dar ce ziceți de închiderea baronului de Teleorman ?! The End P S D.. Aci se vorbea de fățărnicia voastră dată pe față nu de Molot. Dar N I C I O D A T A ciumă roșie (PSD) nu a acceptat adevăruri. PSD = PCR = Tatăl Minciunii. Indiferent cine e Molot
Timpau, trebuia sa fi in Parlament, la munca! Ce cauti acasa? De aia te platim? Sa te imbatosezi pe la tv? Vai si amar de judetul asta! Las ca vin alegerile si te lasam sa stai acasa…
Sa observam ca toata aceasta discutie este o furtuna…intr-un pahar cu apa. Care este de fapt substratul discutiei ? Lupta pentru putere. Toti se tem de Mircea Molot deoarece mai are o oarecare influenta printre primari si nu vor sa-l aiba adversar in speranta ca nu le va pune piedici pentru alegerile locale, mai ales la consiliul judetean. Pe acest individ nu-l intereseaza partidul care va da presedintele CJ ci persoana care va fi acolo. Din doua motive. Primul: s-ar putea scoate la iveala noi ilegalitati comise de el de-a lungul timpului. A incercat ceva Dorin Gligor dar a platit cu functia de presedinte CJ. Al doilea: Mircea Molot este profund implicat in turism si vrea ca zona Muntilor Orastiei sa apartina CJ Hunedoara, sa fie cineva favorabil lui presdintele CJ sau macar sa nu-i puna piedici. Cineva ar spune bine, bine dar Molot are un proces in carca. Asa este dar el spera sa fie achitat sau, macar, sa fie condamnat doar cu suspendare. Daca-i achitat, ceea ce nu cred ca se va intampla, nu are nici un obstacol decat un eventual presedinte ostil la CJ. Daca primeste pedeapsa cu suspendare poate actiona prin interpusi iar el sa lucreze din umbra. Acesta este substratul campaniei furibunde a ziarului pe care il patroneaza si slugarnicia pseudojurnalistilor pe care ii plateste. In spatiul public chiar ei au recunoscut ca toate articolele denigratoare la adresa celor pe care Molot nu-i agreaza sunt scrise la porunca lui. Mai apar si victime…colaterale, care nu-l intreseaza direct pe Molot dar sunt conjunctural in problematica ce-l priveste pe el. Deci, este vorba de interese. Un exemplu concret: cand s-a prabusit USL Laurentiu Nistor a devenit in ziarul patronat de el Mos Tapusa. Mai sunt si altele. Este lipsit de scrupule.Cum sa vrei sa fii la ALDE iar daca nu esti primit acolo sa te intorci la PNL ? Cat de lipsit de onoare poate sa fie sa accepte sa stea…in culise la lansarea candidatilor PNL ? Cata nerusinare poate avea ca sa aiba pretentia sa fie pe scena unde se lansau candidatii liberali dupa ce a cochetat cu aldistii ? O dovedeste si conflictul sau cu Mircia Munteanu. Nu ca acesta ar fi neprihanit. Nici pe departe dar pana la un moment dat au fost impreuna. Cand, in anul 2004 au venit liberalii in frunte cu Mona Musca sa-l apere pe Mircia Munteanu toti, ma rog aproape toti, credeau ca reclamatiile impotriva lui provin de la pesedisti. Surpriza, cel care il reclama, prin interpusi, era Mircea Molot. Deci, dincolo de ceea este de fapt Mircia Munteanu, Mircea Molot nu a fost de joasa speta ? Chiar si inlaturarea acestuia din PNL s-a facut la modul cel mai neortodox posibil. Deci, atentie la Mircea Molot.
Stimate domn, hai să ducem la București și cetatile dacice și pe Părintele Arsenie, iar noi să mergem să ștergem le fund toate fosilele Europei. Școală sportivă din Deva a luat-o Bucureștiul, tot ce mișca în energetică se dictează de la Bucuresti. Când va spune cineva nu va mai târâți în genunchi, scoateți marota cu Molot. Mai oameni buni, Bucureștiul e cel mai mare tiran și sugativă a tării. Nu ar fi rău dacă am mai putea continua așa, dar nu mai putem. O țară întreaga le plătim subvențiile la încălzire , bordurile pe trei rânduri și cinci culturi de panseluțe pe an. Toate companiile energetice țin câte 300 de șefi cu salarii de miniștrii în București, pe banii tuturora. Tot ei , leprele concediază oameni din toate sectoarele pentru a-si hrăni infatuarea prea scumpă.. Așa nu se mai poate. Hidro, Nucleară și acum Termo au zecimea , repet câte 300 de hoți de fiecare în București , doar pentru a dublă prețurile energiei. Da nu- i mai pupați ațâța în kur ca nici Maria Tereza nu ne-a umilit ata
Cred ca locul unora este la…balamuc. Cum pot emite atat de multe elucubratii insirand o serie de afirmatii care nu au nici o legatura unele cu altele ? ….Bucurestiul e cel mai mare tiran si sugativa a tarii… sa inteleg ca trebuie sa rupem judetul Hunedoara de restul tarii ? Doamne apara si pazeste de cel nebun si rau…
Nu Traiane, Doamne ferește, trebuie doar să pupam în kur unii politicieni care ne-au trimis la sapă, oi sau căpșuni, ca economic județul e ca Sahara . Scuzati-ma Traian (cum ar zice Moise Guran) sunteți persoană cu dizabilități (recte, orb) ? Sau vreun angajat la stat ?!
Sigur, pe vremea lui Ceașcă nu se pleca la căpșuni nu pentru că lumea o ducea bine ci pentru că nu ne dădeau pașapoarte. Scuză-mă, am greșit. Ești cel mai deștept om de pe Mapamond. Salutare.
Traiane, tu sa ma scuzi, din pacate nu-s cel mai cel, doar ca nu-i mai suport pe mitici