Comunitate

Comuna Râu de Mori, pe lista cu cabinetele medicale finanțate prin PNRR

Magdalena Șerban

Pentru orice comună e foarte greu să dezvolte un sistem sanitar local modern și ultradotat. Unele nu au nici măcar dispensar funcțional, iar altele încă mai caută un medic de familie care să ajute populația. La Râu de Mori, la fel ca în alte 39 de localități din județ, lucrurile vor cunoaște o îmbunătățire.

În două locații
Un număr de 40 de cabinete ale me­dicilor de familie din județul Hunedoara au fost preselectate pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, ceea ce le va asigura rea­bi­litarea, modernizarea și dotarea cu fa­cilități de screening, diagnostic pre­coce și monitorizare a pacienților cro­nici, mai exact cu aparatură de labo­ra­tor de tip ”point of care”, echi­pamente medicale precum elec­tro­cardiograf, eco­graf, mobilier medical și instru­men­tar medical. Totodată, vor fi alo­cate fonduri pentru renovarea clădirii cu scopul conformării la nor­mele igie­nico-sanitare și al creșterii eficienței energetice și vestea cea mai bună este că nu este necesară nici o cotă de cofinanțare, deci aportul financiar al ape­lantului este zero. Pe scurt, benefi­ciarul nu scoate bani din buzunar. Se vor bucura de succesul unor investiții de acest gen medicii de familie din localitățile Balşa, Geoagiu, Aninoasa, Dobra, Boşorod, Vaţa de Jos, Vălişoara, Baru, Ghelari, Pui, Certeju de Sus, Baia de Criş, Romos, Râu de Mori, Densuş, Rapoltu Mare, Teliucu Inferior, Buceş, Romos, Veţel, Gurasada, Orăştioara de Sus, Bucureşci, Sălaşu de Sus, Uricani, Crişcior, Peştişu Mic, Sarmizegetusa, General Berthelot și Băiţa. „Avem medic de familie care deservește întreaga comunitate. Se împarte între Clopotiva (jumătate de normă) și satul principal (cealaltă jumătate de normă). La Râu de Mori, își desfășoară activi­tatea într-o clădire a primăriei (fostul dispensar ce a fost renovat) care reu­nește și sediul Poliției și cel al Jan­darmeriei. La Clopotiva, edificiul mai găzduiește un punct farmaceutic. Există farmacie și în localitatea cen­trală. Omul când iese de la medic poate să meargă să-și cum­pere me­dicamentele, nemaifiind ne­voit să plece pe cine știe unde ca să scoată rețeta. Doar în cazul unor ana­lize de laborator, CT, RMN sau inves­tigații medicale de precizie trebuie să mear­gă la spitalul din Hațeg, la cel jude­țean, la cabinete private sau prin centrele uni­versitare (depinde de com­plexi­tate). Este esențial să asiguri comuni­tății baza medicală, un minim care să acopere nevoile de consult și trata­ment. După implementare, condi­ți­ile vor spori”, a arătat Flaviu Dilertea (foto), primarul din Râu de Mori.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura