Comisarii de la Protecţia Consumatorilor şi-au intensificat controalele. Amenzi usturătoare şi mărfuri scoase de pe rafturi

Oana Mihnea 02 dan dumitran (5)

La fel ca în fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au făcut mai multe controale în magazinele din judeţ. Vizate au fost produsele care se vând cel mai mult în aceste zile, de la preparate din carne, până la dulciuri.
Sancţiuni de peste 60.000 lei
Aceştia au verificat modul de ambalare al produselor, afişarea termenului de valabilitate, precum şi alte reguli care trebuie respectate la comercializare. În urma controlului, la 28 dintre operatorii economici  s-au constatat  nereguli, peste 376 kilograme de produse alimentare fiind scoase de la vânzare. Ca urmare, au fost aplicate 16 amenzi, în valoare de 51.700 lei şi 12 avertismente, pentru abateri cum ar fi nemenţionarea pe etichetă a tuturor ingredientelor din componenţa unor produse, ambalajul nu corespundea cu aspectul produsului  expus, lipsa termenului de valabilitate de pe unele produse (bomboane de pom umplute, carne de porc refrigerată), anumite elemente de pe produsele de import nu erau traduse în limba română sau unele preparate din carne nu aveau afişat preţul de vânzare pe unitatea de măsură.
De asemenea, s-a verificat şi modul de respectare a prevederilor legale cu ocazia promoţiilor, a reducerilor de preţ practicate în perioada sărbătorilor, de către diferite supermarketuri. Astfel, s-a constatat că unii operatori economici, în momentul controalelor, nu aveau în magazin produsele care ar fi trebuit să beneficieze de reducere de preţ, deşi ele erau promovate în vitrine şi în magazin. În consecinţă, au fost date două amenzi contravenţionale în valoare de 10.000 lei, precum şi trei avertismente.
Atenţie ce şi de unde cumpăraţi!
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara, Daniel Dumitran (foto), avertizează cetăţenii care achiziţionează diferite produse specifice sărbătorilor de iarnă să cumpere doar din magazine autorizate şi să evite „chilipirurile“ nelegale, să urmărească dacă produsele sunt ambalate corespunzător şi să aibă înscrisă pe etichetă data expirării. De asemenea, să urmărească dacă preţul de la raft corespunde cu preţul de pe bonul fiscal. Pentru produsele electrocasnice, trebuie să ceară probarea acestora pentru a constata dacă funcţionează la parametrii tehnici prevăzuţi şi să solicite eliberarea unui certificat de garanţie. Dacă observă nereguli de la normele legale, să se adreseze, în primul rând, comerciantului, pentru a lua măsurile necesare. Apoi, dacă problema nu se rezolvă pe cale amiabilă, să se prezinte la Protecţia Consumatorilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Începe distracţia la Straja şi Parâng

Mii de turişti sunt aşteptaţi începând de astăzi, marţi, să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în cele două staţiuni de schi

Bulina neagră 23.12.2014

Iulian Ceia, condamnat în dosarul „Comorile dacice”

Bulina albă 23.12.2014

Nicolae Stanca, general manager România şi vicepreşedinte Eldorado Gold Corporation

Închide