Eveniment

Circulaţia feroviară, pusă în pericol

Cristina Ghenea

Un bărbat de 41 de ani, din judeţul Alba, a reuşit să pună în pericol traficul feroviar, după ce a furat trei funii de cupru care alimentau instalaţiile de dirijare şi semnalizare a traficului de pe liniile ferate. Hoţul a fost surprins de poliţişti chiar în timp ce încerca să taie o altă bucată de cablu, în zona gării Simeria Triaj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, bărbatul are antecedente penale şi, în urma unor cercetări, poliţiştii au descoperit că acesta furase mai multe componente de la infrastructura feroviară din gările Simeria şi Simeria Triaj, dar şi din Călan. Doar în urma ultimului furt, el a produs un prejudiciu Sucursalei Regionale CFR Timişoara de peste 41.270 de lei. “Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează ca mâine (n.r. astăzi) să fie prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, cu propunere de cercetare în stare de arest preventiv”, a declarat Bogdan Niţu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura