Gura lumii

Gura lumii

Cârcotaşii din judeţ susţin că un administrator public al unui oraş de prin sudul judeţului a luat o plasă cât el de mare. O plasă căreia foarte bine i-ai putea spune năvod. Asta, după ce s-a şi văzut candidatul partidului din care face parte la funcţia de primar al oraşului. Candidatură care-i era accesibilă, deoarece actualul edil şef al urbei a declarat la un moment dat că s-a cam săturat de primărie şi nu mai are de gând să  intre în bătălia electorală de anul viitor. Toate bune şi frumoase, numai că într-o bună zi, chiar când omul credea că nu mai are oprelişti şi toţi tovarăşii din organizaţia locală a partidului i-au promis că îl vor susţine, a picat bomba. Primarul în funcţie s-a răzgândit şi a dat sfoară prin ţară că el mai vrea un mandat. Urmarea? Când a fost şedinţa în care organizaţia de partid trebuia să facă propuneri de candidaţi şi să-l aprobe pe cel mai bun, nimeni nu l-a propus şi pe omul nostru. Toată lumea l-a propus şi apoi l-a votat pe actualul edil şef al urbei. Văzând ce se întâmplă, şi negru de supărare că toţi l-au trădat, cică omul era în stare să se propună singur, dacă nu şi-ar fi dat seama că se face de mirul lumii.

Gurile rele vorbesc despre un vătaf din sudul judeţului, cunoscut pentru multe mişmaşuri, dar mai ales pentru cum şi-a făcut avere din masa minerilor, că ar mai fi mânuit o învârteală necurată. Cică omului de afaceri i-a picat pe mână un teren sportiv din judeţ, aflat în stare deplorabilă. Firma pe care o conduce s-a ocupat de reabilitarea bazei, ciupind de ici, de colo, cât de mult a putut pentru a ieşi un ciubuc bunicel. Astfel, că imobilul care adăposteşte vestiarele, băile şi celelalte utilităţi este mai mic decât prevede proiectul. Şi, asta nu e tot, căci cârcotaşii susţin că tot angajaţii săi ar fi distrus deja şi o parte a gardului împrejmuitor, dând peste el cu nişte utilaje grele.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura