Cine a luat transportul în comun la Deva?

Nicolle Ebner

După contestări, amânări, apostrofări, boicotări, acuzaţii şi dueluri pe teme juridice, în sfârşit, ieri, a avut loc deschiderea ofertelor depuse de firmele interesate să concesioneze transportul public local de călători pe traseele din Deva.

Pro şi contra
Nici şedinţa de ieri nu a fost una liniştită. Reprogramată, pentru că la termenul din 9 februarie, comisia de licitaţie nu a întrunit cvorumul, în şedinţa de ieri nu prezenţa a fost problema, ci poziţia celor trei funcţionari, angajaţi ai Primăriei Deva, care s-au opus continuării procedurii de licitaţie, menţionând în apărarea lor o serie de articole de lege. Agitaţie au stârnit şi reprezentanţii a două firme de transport, care nu participau la licitaţie, dar care au venit să atragă atenţia că, din punctul lor de vedere, licitaţia este nulă, deoarece nu s-a anunţat într-un cotidian local sau central noul termen, iar dacă membrii comisiei de licitaţie vor semna vreun document, se vor alege cu plângere penală. În cele din urmă, cu patru voturi „pentru” (consilierii locali) şi trei „împotrivă” (funcţionarii primăriei), s-a decis continuarea procedurii, considerându-se că nu se încalcă nici o lege.

Câştigătorul, abia săptămâna viitoare
Licitaţia a durat patru ore, iar după deschiderea plicurilor şi verificarea documentelor ataşate conform cerinţelor din caietul de sarcini, toţi cei trei participanţi au fost consideraţi eligibili. Astăzi, încep deliberările pe seama ofertelor, iar rezultatul va fi anunţat săptămâna viitoare, după centralizarea punctajului întrunit de fiecare din cele trei firme. ”Cred că a fost una dintre cele mai transparente licitaţii organizate de Primăria Deva şi sunt convins că va câştiga firma care oferă cele mai bune condiţii, care se vor reflecta în mod direct în calitatea transportului public local din municipiul Deva”, spune viceprimarul Florin Oancea, preşedintele comisiei de licitaţie.
Firmele înscrise la licitaţie şi care se bat pentru a obţine monopolul transportului pe traseele locale de pe raza municipiului Deva sunt: SC Devatrans, SC Fanatic Sprint-Hunedoara şi  SC Manolache Transcum Auto SRL Jibou-Sălaj.

One thought on “Cine a luat transportul în comun la Deva?

  • 12 februarie 2010 la 8:08
    Permalink

    Este de necrezut cum interesele economice subterane dirijeaza confortul cetatenilor deveni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.