CFR ar vrea un investitor pentru linia Subcetate -Haţeg

25 februarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

04 linie cfr subcetateMaximilian Gânju
     
CFR a scos la licitaţie mai multe rute pe care n-a mai trecut un tren de ani de zile. Exemplu este şi cea dintre Haţeg şi Subcetate, care nu reprezenta importanţă pentru transportul de călători nici pe vremea lui Ceauşescu.

Un segment feroviar din judeţul Hunedoara, pe care nu mai este pe alocuri nici piatră pe terasament, ca să nu mai vorbim de bunăstarea şinelor propriu-zise, a fost scos la licitaţie publică de CFR SA, în scopul realizării „activităţii de gestionare a infrastructurii şi asigurarea serviciilor de transport public de călători şi/sau de marfă”. De altfel, CFR a scos la licitaţie circa 900 de kilometri de „linie” pe care nu mai poate intra în prezent, în condiţii de siguranţă, nici un tren, în speranţa că vor fi operatori privaţi care să le repună în funcţie şi să desfăşoare transport de călători, transport de marfă sau transport mixt. Astfel, în judeţul nostru, „linia” scoasă de Sucursala Regională CF Timişoara este cea dintre Haţeg şi Subcetate, segment pe care şi în vremurile de glorie treceau maximum două trenuri de călători în 24 de ore, linia fiind utilizată mai ales pentru fosta fabrică de bere, abator şi pentru cea de conserve, toate închise astăzi. În plus, linia ferată de circa 4 kilometri lungime nu este electrificată. Un eventual doritor este obligat să preia şi personalul CFR existent pe secţia sau grupul de secţii aferent. CFR a mai scos acest segment la licitaţie publică şi în 2014, însă nici atunci nu s-a arătat nici un investitor gata să-şi arunce banii pe un segment de cale ferată falimentar încă din vremurile sale de glorie.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Spectacolul de Dragobete s-a lăsat cu o cerere în căsătorie

Marţi, la Teatrul de Artă din Deva s-a cântat în dulcele glas al iubirii. Cu prilejul zilei de 24 februarie,...

Google blochează paginile cu viruşi

Compania Google a decis să îmbunătăţească protecţia utilizatorilor propriului browser şi au implementat de curând modificări în Chrome, astfel încât...

Adversar cu două feţe în Cupa României

Campioana Ligii I de futsal, Autobergamo Deva, a avut noroc la tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei...

Închide