Sport

Cetate, învinsă din nou pe teren propriu

1-cetate-19-septembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Trupa antrenată de Ion Mătăsaru a pierdut şi a doua partidă din Liga Naţională de handbal feminin, fiind învinsă, tot pe teren propriu, scor 21-33 (13-13), de HCM Rm. Vâlcea. Devencele au făcut o primă repriză neaşteptat de bună, dar au cedat în al doilea mitan din cauza epuizării fizice.

De la egal la egal
Cu viitoarele achiziţii şi noul antrenor doar în tribune, Cetate a abordat meciul cu Vâlcea în acelaşi efectiv ca şi în înfruntarea contra Coronei Braşov. Totuşi, în prima parte a întâlnirii cu oltencele, alb-albastrele şi-au depăşit condiţia, jucând de la egal la egal cu o echipă superioară atât numeric cât şi valoric. Astfel, cea mai mare diferenţă de pe tabelă a fost de două goluri, înregistrată în minutul 11, 5-3 pentru oaspete. Cetate avut o creştere în joc iar în minutul 23 a trecut pentru prima dată la conducere, scor 8-7, prima repriză încheindu-se la egalitate, scor 13-13.

Condiţia fizică şi-a spus cuvântul
Visul unei surprize s-a spulberat însă în primele 10 minute ale părţii secunde, când HCM a punctat de nouă ori iar Cetate doar o singură dată. Astfel, oaspetele şi-au permis să folosească în continuare garnitura de rezervă, una oricum mai proaspătă fizic decât cea a trupei devene, iar diferenţa finală a fost de 12 goluri în favoarea echipei din Rm. Vâlcea. Una puţin cam nedreaptă după aspectul diametral opus al celor două reprize, dar corectă într-un handbal în care factorul fizic este foarte important.

„Se va schimba totul la această echipă!”
Fără a fi dezamăgit de joc, finanţatorul echipei devene, Marian Muntean, a urmărit partida alături de viitorul antrenor al grupării, croatul Neven Hrupec, care a venit de la CSM Ploieşti alături de cinci handbaliste, între care şi vicecampioana mondială din 2005, Mihaela Tivadar. „Am trăit frumos 30 de minute, chiar am crezut la pauză că se poate, dar, mi-am revenit în a doua repriză, când mi-am dat seama că, neavând schimbări la jucătoarele care joacă ceva, nu aveai cum să câştigi. Sper ca până la meciul de joi să putem transfera jucătoarele venite de la Ploieşti şi eu cred că se va schimba totul la această echipă. Cu ajutorul lor, sper să ne menţinem în prima ligă, ca să nu vorbesc de alt obiectiv. Rămâne să rezolvăm problema financiară împreună cu Primăria Deva, Consiliul Judeţean ne va sprijini din luna ianuarie, pentru că de unul singur nu mai pot. Vor mai veni şi două jucătoare românce de la Ploieşti, şi în această formulă vom pune multe probleme”, a spus Muntean. Cetate Deva va juca următoarea partidă în campionat, joi, în deplasare, cu Măgura Cisnădie, urmând ca duminică să joace din nou pe teren propriu, cu CSM Bistriţa.

CETATE DEVA 21 (13)
Savko – Abed-Kader – 8 goluri, Mărginean – 5, Strahan – 3, Seraficeanu – 3, Lupşe – 2, Lazea, Şelever, Bobiţ. Antrenor: Ion Mătăsaru.

HCM RM. VÂLCEA 33 (13)
Blazek, Şerban, Senocico – 8 goluri (3×7 metri), Beleska – 6 (2×7 metri), Simion – 4, Adespii – 3, Craiu – 4, Stoicănescu – 3, Gomes – 2, Florica – 2, Vizitiu – 1, Safta, Khouildi. Antrenor: Constantin Ştefan.

Arbitrii: Theodor Şerbu, Andrei Vasilescu (Bucureşti).
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 400.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura