Sport

Cetate are joc greu, astăzi, la Deva

Nicolae Gavrea

Cetate întâlneşte astăzi, pe teren propriu, de la ora 15, în cadrul etapei cu numărul 20 din campionatul Ligii a III-a, seria a IV-a, formaţia ACS Dumbrăviţa, echipă cu pretenţii la promovare şi care a ajuns la un singur punct de liderul seriei a patra, pe care l-a şi învins etapa trecută în meci direct.

Echipa deveană vine după două egaluri pe teren propriu, fiind egalată în prelungiri atât de Ocna Mureş cât şi de Şoimii Lipova, dar şi cu o nouă echipă tehnică sub coordonarea lui Romulus Gabor. În tur, pe stadionul „Ştefan Dobay” din Dumbrăviţa, a fost 2 – 0 pentru gazdele din Timiş.
Oaspeţii de astăzi pleacă cu prima şansă, dar pe teren lucrurile pot fi cu totul altele. Dacă ACS Dumbrăviţa ocupă locul 3, cu 38 de puncte, golaveraj pozitiv 37 – 30, Cetate Deva se află pe locul 14, cu 19 puncte şi golaveraj 20 – 28, cu o nevoie acută de puncte pentru a se îndepărta de zona retrogradării. Ca urmare, gazdele sunt obligate să scoată cât mai multe puncte din fiecare partidă, în cele 11 etape rămase, în acest retur.

One thought on “Cetate are joc greu, astăzi, la Deva

  • Va rugam luptati pentru victorie ! Va rugam luptati pentru a ramane in Liga 3 ! Succes !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura