FlashPolitica si administratie

Centrul civic, haznaua Petroşaniului

05 centrul civic rahat caine (1)Maximilian Gânju

Centrul civic din “capitala” Văii Jiului, reabilitat cu fonduri europene, a devenit un focar de infecţie în loc de o zonă de promenadă. La o plimbare de seară, este aproape imposibil să nu te întorci cu excremente de câine pe pantofi.
Plin de excremente de câine
Pe lângă gunoaiele aruncate la întâmplare de trecători, toate aleile din centrul Petroşaniului sunt pline de excremente. De vină sunt câinii, sau mai bine zis stăpânii lor care locuiesc în zonă şi-i scot la plimbare, dar nu se deranjează să strângă în urma lor. Zona este supravegheată video şi imaginile ajung în dispeceratul Poliţiei Locale Petroşani, însă până acum, nimeni n-a primit vreo amendă pentru că-şi scoate câinele să-şi facă nevoile pe granitul pus cu milioane de lei. Edilii au montat mai multe pancarte prin care îi îndeamnă pe localnici să-şi “iubească oraşul” şi să cureţe după patrupede, însă cu vorba bună, nici gând de bun simţ.
“În zona asta se zice că stau domni, oameni cu educaţie. Dar oare lor nu le este jenă sau greaţă când ies dimineaţa să meargă la serviciu îşi întind rahatul de câine pe papuci? Nu le este mai uşor să strângă cu o pungă după ce căţelul îşi face nevoile? Dacă vă uitaţi puţin, cam peste tot pe dalele astea găsiţi excremente de câine. Pe orice bancă te aşezi în faţă ai resturi de la câini”, spune un localnic.
Vor face curăţenie
Conducerea SPADPP din cadrul municipalităţii spune că va curăţa zona, însă de “educaţia” celor care îşi scot animalele de companie la plimbare prin centrul civic nu se poate ocupa. “Vom merge mâine dimineaţă (n.r. azi, miercuri) şi o să curăţăm zona. Noi doar atât putem face, de sancţionarea celor care fac mizerie nu ne putem ocupa, pentru că nu avem atribuţii”, a declarat Daniel Vişan, director SPADPP.
Centrul civic a fost realizat din fonduri europene şi a costat 19,5 milioane de lei, în această sumă fiind inclusă şi zona de agrement de la Brădet. Conform planului detaliat de lucrări, în cadrul proiectului a fost reabilitată zona pietonală cuprinsă între Piaţa Victoriei şi Parcul „Comunitatea Europeană“, de lângă Teatrul de Stat „Ion D. Sîrbu“. Zona pietonală, plină acum de excremente de câine, a fost reabilitată cu pavaj din piatră şi granit, dar au fost construite şi “oaze” verzi, de asemenea pline şi ele de resturile animalelor de companie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura