Sport

Cei mai rapizi şi mai medaliaţi de la „Cupa Banatului”

Ciprian Marinuţ

Înotătorii de la CSS Hunedoara au cucerit 35 de medalii şi au obţinut trofeul pus în joc la competiţia internaţională Cupa „Banatul Ioan Schuster”, la care au participat sportivi de la 16 cluburi din Serbia, Bosnia, Ungaria şi România. Concursul s-a desfăşurat sâmbătă, la Reşiţa, fiind unul de viteză, cu curse doar de 50 de metri, iar 15 dintre cei 44 de sportivi hunedoreni prezenţi la start au urcat pe podium.

Start în forţă

Sportivii antrenaţi de Anca Băjan, Dan Ardelean şi Zeno Giurasa au strălucit la primul concurs al sezonului de toamnă. Înotătorii de la CSS Hunedoara au fost pe val la competiţia de la Reşiţa şi au cucerit 12 medalii de aur, 15 de argint şi opt de bronz. Numărul mare de clasări pe prima treaptă a podiumului le-a adus hunedorenilor şi „Cupa Banatul”, întrucât pentru atribuirea trofeului pus în joc s-au contabilizat doar locurile întâi. Pe poziţiile următoare în ierarhia pe cluburi s-au clasat sârbii de la Zrenianin şi clubul gazdă, CSS Reşiţa. Competiţia a fost una de viteză, întrucât toate cursele de la categoriile de vârstă 10-14 ani în care au concurat hunedorenii s-au derulat pe distanţa de 50 de metri. „Aveam temeri că sportivii din generaţiile mai mici vor fi timoraţi, însă rezultatele au întrecut aşteptările. Înotătorii cu vârste între 10 şi 14 ani au fost la înălţime şi putem spune că şi viitorul sună bine la clubul nostru”, a declarat antrenoarea Anca Băjan.

Trei speciali, 12 cu pretenţii

Dintre cei 44 de înotători hunedoreni prezenţi la start, 15 au reuşit să urce pe podium. Trei dintre ei s-au dovedit speciali, întrucât au reuşit să fie pe podium în toate cele patru curse în care au luat startul. Ancuţa Păiuş (foto centru, născută în 1999) s-a clasat pe primul loc în probele de fluture, liber şi spate, şi a ocupat poziţia doi la bras. Victor Iacob (născut 2001) a fost cel mai rapid la fluture şi spate, a sosit pe doi la liber şi pe trei la bras. Arnold Marton (2001) a fost lider la bras, a ocupat locul doi la spate şi s-a clasat pe trei la fluture şi liber. Alţi doi sportivi au reuşit câte o triplă. Andora Cârjă (2000) a luat locul unu la liber şi a fost pe doi la spate şi bras, iar Raluca Mera a fost lideră la fluture, pe doi la liber şi pe trei la spate. Urmează un grup de cinci sportivi care au cucerit câte două medalii. Denisa Ilucă (1998) a obţinut aur la bras şi spate, Cristina Rotaru (1999) a luat argint la fluture şi spate, Ana Gălăşilă (2000) a obţinut argint la fluture şi liber, Andra Mălina (1998) s-a clasat pe doi la liber şi pe trei la fluture, iar David Dumitrăcuţa a obţinut un argint la spate şi un bronz la bras. În fine, palmaresul CSS Hunedoara a fost completat cu şapte medalii, obţinute de următorii sportivi: Viviana Ilucă (2000) – aur la spate, Alina Perju (2001) – aur la bras, Andreea Nan (1998) – argint la bras, Raul Bădărău (2000) – argint la bras, Norbert Maier (2000) – argint la spate, Kincso Nagy (2000) – bronz la fluture şi Ioana Hăulică (2001) – bronz la fluture.

Competiţie puternică

Cupa Banatul a fost găzduită de Bazinul olimpic din Reşiţa, sâmbătă, 15 octombrie, şi a aliniat la start peste 400 de sportivi, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani, de la 16 cluburi, din patru ţări. Serbia a fost reprezentată de înotători de la Novi Sad, Pancevo, Zrenianin, Kikinda şi Ada, iar Bosnia, de sportivi de la Banja Luka. Ungaria a avut în concurs sportivi de la Harkany, iar România a fost reprezentată de sportivi din Timişoara, Arad, Oradea, Hunedoara şi Reşiţa. Înotătorii de la CSS Hunedoara vor concura la finalul acestei săptămâni la o nouă competiţie internaţională care va avea loc la Belgrad.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura