Comunitate

Cei mai buni salariaţi ai Apa Serv Valea Jiului din luna decembrie 2018

Apa Serv Valea Jiului a încheiat anul 2018 nu doar cu rezultate economico-financiare care confirmă încă un an bun, ci şi cu un bilanţ care a avut în vedere activitatea personalului angajat şi implicarea salariaţilor în bunul mers al societăţii.
De altfel, aşa cum s-a demonstrat şi pe parcursul anului 2018, capitalul uman a fost unul dintre elementele cheie care au stat la baza rezultatelor bune obţinute de operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare din Valea Jiului. În evaluarea acestui indicator, competiţia internă „Angajatul lunii“ şi „Colectivul lunii“ au fost factori determinanţi.
La finalul lunii decembrie 2018, din analiza activităţii personalului din cadrul Apa Serv Valea Jiului, echipa managerială a decis să acode titlul de „Angajat al lunii decembrie“, următorilor salariaţi:
Albert Arpad – lăcătuş mecanic în cadrul sectorului apă canal Lupeni
Gabriela Scurtu – inginer în cadrul Serviciului Comercial
Ioan Damian Pop – inginer în cadrul Staţiei de Epurare a apei de la Dănuţoni
Similar, din analiza activităţii secţiilor şi departamentelor din structura organizatorică a ASVJ, titlul de „Colectiv al lunii decembrie“ a revenit echipei de la Serviciul Investiţii, Dezvoltare şi Proiectare, respectiv membrilor acesteia, după cum urmează: Mihai Vitejeanu – şef Serviciu, Nicolae Nistor, Giana Ariana Buzan, Fr. Băluţoiu Elekes şi Carmen Pinte.
„Pentru noi, cei de la Apa Serv, luna decembrie a fost o lună de lucru la fel ca şi toate celelalte, ba chiar cu mai multe probleme, generate de avariile produse pe reţele din cauza intemperiilor. În acelaşi timp, în luna decembrie, acordăm o importanţă deosebită proiectării şi evaluării investiţiilor pe care ni le propunem pentru noul an. Şi chiar dacă a fost o lună cu multe sărbători, angajaţii noştri au fost prezenţi în fiecare zi la datorie, au muncit exemplar, deseori în condiţii vitrege, pentru ca mai ales într-o perioadă atât de importantă pentru toţi locuitorii Văii Jiului, apa potabilă să fie asigurată 24 de ore din 24 în toate localităţile din Valea Jiului. Le mulţumesc pentru acest lucru tuturor salariaţilor noştri şi, bineînţeles, îi felicit pe cei care s-au dovedit a fi cei mai activi în luna decembrie 2018, laureaţii competiţiei noastre interne, care a ajuns deja la finalul celui de-al doilea an”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Angajatul anului 2018 de la Apa Serv Valea Jiului
Odată cu încheierea unui nou an calendaristic, având în vedere impactul programului „Angajatul lunii“ şi „Colectivul lunii“ în rândul salariaţilor, conducerea Apa Serv Valea Jiului a luat decizia de a desemna şi un „Angajat al anului 2018“. În urma analizei efectuate, în acest sens, de echipa managerială, cel mai bun salariat de la Apa Serv în anul 2018 a fost desemnat Anton Stoica.
Acesta este lăcătuş mecanic în cadrul Staţiei de tratare a apei Zănoaga, din anul 2010, iar în cadrul Apa Serv Valea Jiului este angajat din 1995, fiind totodată unul dintre salariaţii model ai ASVJ, cu 24 de ani vechime în cadrul societăţii şi aproape 30 de ani vechime în muncă.
„Anton Stoica lucrează la Staţia de tratate a apei de la Zănoaga, staţie care are în componenţă două captări pe doi versanţi din Munţii Parâng, respectiv captarea Polatişte şi captarea Izvorul, fiecare aflându-se la circa 10 km distanţă de staţia de la Zănoaga. Practic, în fiecare început şi sfârşit de an, alimentarea cu apă potabilă a staţiei Zănoaga şi de aici, mai departe, a locuitorilor din zona de Sud a Petroşaniului depinde de munca salariatului nostru care trebuie să cureţe prizele de captare, parcurgând zi de zi, pe jos, în condiţii de iarnă, drumul spre cele două captări. De altfel, a intrat deja în folclorul nostru din fiecare iarnă, zicala potrivit căreia dacă a ajuns Anton la captările staţiei Zănoaga, atunci poate să vină, fără emoţii pentru noi, gerul şi zăpada. Pentru toate aceste motive, am găsit de cuviinţă să-i mulţumim lui Anton Stoica pentru dedicaţia cu care-şi desfăşoară activitatea, conferindu-i acest titlu de angajat al anului, pe care-l merită cu prisosinţă“, a declarat Cristian Ionică.
Succesul programului de fidelizare al salariaţilor, iniţiat în urmă cu doi ani de echipa managerială a operatorului regional de apă şi canalizare din Valea Jiului, a determinat conducerea ASVJ să decidă continuarea acestui program şi în anul 2019.

(Biroul de Presă al Apa Serv Valea Jiului Petroşani)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura