Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean vor fi Ion Bădin şi Alin Ţambă

25 ianuarie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Se pare că, în sfârşit, vor fi aleşi şi cei doi vice­preşedinţi ai Consiliului Judeţean Hune­doara. De patru luni, aceştia nu au putut fi aleşi, deoarece Noul Cod Administrativ prevede că trebuie să fie validaţi toţi consilierii judeţeni până să fie votaţi adjuncţii preşedintelui. În sfârşit, consilierii judeţeni au fost validaţi, iar în şedinţa de vineri, 29 ianuarie 2021, vor fi de­semnaţi vicepreşedinţii CJ Hunedoara.
Reamintim că Alin Ţambă, fostul viceprimar al municipiului Orăştie, în vârstă de 31 de ani, a fost pro­pus pentru una din funcţiile de vice­pre-şedinte al instituţiei ju­deţene. Pro­pu­nerea respectivă a fost aprobată de conducerea or­ganizaţiei judeţene Hune­doa­ra a PSD. Ţambă este pre­şe­din­tele organizaţiei de tineret a PSD Hunedoara. Deci, se poate spune că Alin Ţambă – care a şi ţinut locul pre­şedintelui Lauren­ţiu Nistor, în timpul cat acesta a fost internat în spital în urma infectării cu Covid – ar urma să fie unul dintre vice­preşedinţii Con­siliului Judeţean.
Ieri, social-democraţii au votat cine va fi al doilea vicepreşedinte al instituţiei judeţene. Astfel, cu 21 de voturi, Ion Bădin a fost de­sem­nat să ocupe funcţia de vicepreşedinte al CJ Hunedoara. La vot, ieri, în Biroul Politic Jude­ţean al PSD Hunedoara au intrat doar Maria Ştefănie şi Ion Bădin, ceilalţi doi candidaţi anunţaţi retrăgându-se din luptă. Maria Ştefănie a primit 11 voturi.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de vi­neri se află şi cele două hotărâri privind ale­gerea vicepre­şedin­ţilor instituţiei. În le­­gislativul jude­ţean PSD are 18 man­date de con­si­lier, PNL are şase, Pro România, patru, USR-PLUS, două, PMP, două, iar UDMR un man­­dat. Având în vedere că social-democraţii au o ma­joritate confortabilă, alegerea celor doi vice­preşedinţi va fi doar o formalitate.
După şedinţa conducerii social-democraţilor hunedoreni, i-am solicitat o declaraţie lui Laurenţiu Nistor (medalion), preşedintele PSD Hunedoara şi al Consiliului Judeţean.
„Am avut o discuţie cu cei 17 consilieri ju­deţeni PSD. Le-am spus, care doreşte să se înscrie pentru pentru funcţia de vicepre­şe­dinte, o poate face, urmând ca propunerile să fie supuse la votului Biroului Politic Judetean. Iniţial, au fost patru candidaţi, Ion Bădin, Maria Ştefănie, Doiniţa Bălănesc şi Alin Iovănescu. Luni (n.r.-ieri) am convocat Biroul Politic Ju­de­ţean ca să voteze cel de-al doilea vice­pre­şe­dinte al Consiliului Judeţean. Din cei patru, doi s-au retras şi au rămas doar Ion Bădin şi Maria Ştefănie. A câştigat Bădin. Vineri, îi vom vota în Consiliul Judeţean pe cei doi vicepreşedinţi, Alin Ţambă (foto sus dreapta) şi Ion Bădin (foto sus stânga)”, a declarat Laurenţiu Nistor pentru cotidianul nostru.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cosmin Gîrleanu boxează pentru… CS Dinamo

Am aflat cu surprindere că singurul boxeur ro­mân calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, hunedoreanul Cosmin Gîrleanu, fost le­gi­timat...

FOTBAL Liga a III-a. CSM Deva are noutăţi în lot

Gruparea fotbalistică deveană a început sezonul de pregătire la baza proprie şi a disputant primul joc amical, vineri, cu CSM...

Demersuri pentru recuperarea brandului Corvinul 1921

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a iniţiat un prim proiect de hotărâre în cadrul demersurilor pentru re­cu­perarea numelui, siglei...

Închide