ComunitateEducatie si cultura

Ce se întâmplă cu Ipu, protagonistul din premiera de la teatrul din Petroșani

Adriana Năstase

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani vă invită la premiera spectacolului „Moartea lui IPU”, dramatizare de Daniel Oltean, după Titus Popovici, regia Sorin Militaru, compozitor Ovidiu Iloc, sceno­gra­fia Wilhelmina Kuron Bekesi. Premiera va avea loc vineri, 21 ianuarie și sâmbătă 22 ianuarie 2022, de la orele 18:00, în sala mare a Teatrului.

Îi îndeplinesc orice dorință
Într-un sat din Transilvania, un ofiţer neamţ este ucis de o persoană neidentificată. Comandantul german anunţă că personajele importante ale comunei, printre care preotul, notarul și doctorul împreună cu soțiile lor vor fi executate dacă făptaşul nu se predă. Cuprinşi de panică, aceştia încearcă să îl convingă pe Ipu, un bătrân „sărac cu duhul” să ia vina asupra lui. Ipu acceptă, cu câteva condiţii mo­deste. Din marginalizat şi privit cu dispreţ, Ipu devine prima personalitate a comunităţii, mai-marii locului făcând tot posibilul să îi îndeplinească orice dorinţă. Pe scurt, aceasta este povestea din piesa premierii.
Și copii în distribuție
Publicul este invitat să urmărească cum se sfârșește povestea protagonistului.
„La acest spectacol și-au adus contribuția o serie de colaboratori de valoare precum: re­gizorul Sorin Militaru, nominalizat la premiile UNITER, dramaturgul Daniel Oltean, câști­gă­tor al premiului UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2017 (pentru piesa 50 de secunde), compozitorul Ovidiu Iloc – profesor de muzică, cadru didactic în în­vă­țământul gimnazial și universitar, muzi­co­log, publicist, corist, dirijor și compozitor, actorul din rolul principal – Ciprian Vultur – actor al Teatrului de Nord Satu Mare, actorul Teatrului de Nord Satu Mare, Stelian Roșianu, două tinere talente din Valea Jiului, copiii Matei Șchiopu și Rareș Tudorașcu”, anunță conducerea Teatrului I.D.Sîrbu din Petroșani.
Din distribuție fac parte: Matei Șchiopu, Rareș Tudorașcu, Ciprian Vultur, Corina Viși­nescu, Daniel Cergă, Stelian Roșianu, Mihai Sima, Simona Codreanu, Andrada Dobre, Alexandru Cazan, Oana Liciu – Gogu, Dorin Ceagoreanu, Sergiu Fîrte, Izabela Badovics, Nicoleta Niculescu, Oana Crișan, Radu Tudosie, Laurențiu Vlad și Cliuța Șușu.
Prețul unui bilet este de 25 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura