Ce nemulțumiri mai au deținuții din Penitenciarul Deva?

Maximilian Gânju

Unul dintre pușcăriași a asaltat instanțele de judecată cu plângeri pentru că nu are suport pentru săpun la duș, a primit mere doar o dată pe săptămână sau că ouăle sunt mici și nu au ștampilă de identificare. Nici de bucătar nu este încântat, așa că a trecut la reclamații.

Abuzează de drepturile sale
Lista cu nemulțumiri a deținutului este mult mai lungă iar pentru fiecare ”abatere” s-a adresat instanței cu plângere. Până și magistrații Judecătoriei Deva, instanță la care este arondat Penitenciarul Deva, au con­statat că pușcăriașul folosește instru­mentul juridic al plângerii în mod abuziv, ”ca mijloc de presiune pentru a constrânge administrația locului de deținere să îi sa­tisfacă pretențiile privitoare la cantitățile hranei primite, deși se respectă dispozițiile legale privind norma de hrană la care este alocat petentul, ceea ce constituie o exer­citare abuzivă a acestui drept procesual”. În ultima sa plângere ajunsă pe rolul Ju­de­că­toriei Deva, pușcăriașul este nemulțumit și că nu are un ”Chef” în bucătărie. ”Este ne­mul­țumit, deoarece prepararea hranei se realizează de către deținuți necalificați și nepricepuți, iar alimentele sunt tocate la beci de un tocător sub orice critică. (…) Nu a văzut deloc în hrană să fie varză, pătrunjel și alte rădăcinoase, iar ouăle sunt mici și nu au ștampilă de identificare, pâinea este foarte mică și rea la gust, laptele de o calitate foar­te proastă și lungit cu apă, carnea (nu pri­mește 100 de grame, ci 40-50 gr), orez de foarte slabă calitate, iar cartofii și morcovii folosiți la prepararea alimentelor ar fi stricați”, se reține în plângerea individului.

A descoperit adevăratul motiv
Individul s-a lansat în a face plângeri pe bandă rulantă după ce a fost ”concediat” din bucătăria penitenciarului. ”Petentul și-a exprimat în mod constant nemulțumirea cu privire la faptul că a fost retras de la munca pe care o desfășura tocmai la blocul ali­mentar al unității penitenciare (f. 141), de la acel moment începând a formula prezen­tele plângeri, acesta arătând în mod re­pe­tat în fața judecătorului de supraveghere a privării că dorește a relua munca, astfel că formularea repetată a acestor plângeri se explică și din acest motiv. Nu este în­tâm­plător, așadar, că petentul nu a formulat ne­mulțumiri privind activitatea blocului ali­men­tar al unității sau a alimentelor oferite spre consum persoanelor deținute pe întreaga perioadă de timp (de aproximativ 1 an) cât acesta a prestat munca în cadrul unității, dar a început formularea acestor plângeri imediat ulterior acelui moment”, a arătat magistratul. Plângerile individului au fost probate ca neîntemeiate și respinse de Judecătoria Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare