Cât de important e un RMN pentru actul medical? Dar pentru comunitate? La spitalul din Orăștie va funcționa un astfel de aparat performant, în baza unei achiziții din bani europeni
Magdalena Șerban
Un RMN (Imagistică prin Rezonanță Magnetică) este esențial pentru orice spital modern deoarece oferă cel mai înalt grad de detaliu pentru țesuturile moi și organe.
Spre deosebire de alte metode, acesta permite diagnosticarea precoce și precisă a patologiilor grave, fără a expune pacientul la radiații ionizante. Pe acest considerent, conducerea municipiului Orăștie a prioritizat și în acest an investițiile în sănătatea comunității, spitalul din localitate urmând să fie dotat cu un astfel de aparat de top și totodată să aibă parte de o extindere considerabilă, printr-un proiect finanțat din fonduri europene al cărui valoare de peste 20,6 milioane de lei.
Precizie și siguranță
Această facilitate reduce necesitatea deplasării pacienților către centre medicale universitare sau clinici private, facilitând accesul rapid la diagnosticare. Investigația prin Rezonanță Magnetică este vitală fiindcă oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi (ale creierului, coloanei vertebrale și articulațiilor), permițând identificarea anomaliilor structurale care nu sunt vizibile prin radiografii clasice sau ecografii. Ajută la diagnosticarea corectă și la monitorizarea afecțiunilor oncologice, neurologice și ortopedice, utilizează câmpuri magnetice și unde radio, neexpunând pacientul la radiații ionizante și contribuie la stabilirea unui diagnostic rapid în cadrul unității medicale, lucru esențial mai cu seamă pentru salvarea de vieți în situații critice. În fapt, este instrumentul de bază pentru depistarea, stadializarea și monitorizarea tumorilor. Oferă imagini de finețe în patologii precum scleroza multiplă, accidentele vasculare sau anevrismele. Ghidează cu exactitate intervențiile complexe și evaluează eficiența tratamentelor.
Un demers prioritar
,,Valoarea totală a investiției finanțate prin fonduri structurale europene este de 20.659.868,05 lei, proiectul fiind conceput să diminueze drastic timpii de așteptare pentru investigațiile imagistice. Ehipamentele medicale de ultimă generație precum un RMN nu doar că sporesc calitatea actului medical oferit de spital pacienților săi, ci și gradul de acuratețe al diagnosticului. Atât tratamentele cât și intervențiile au la bază un diagnostic ce este imperios necesar să fie unul 100% corect. Fiind de mare finețe, ajută enorm la certificarea acestui lucru. Unul dintre obiectivele pe care mi-am fixat stâlpii în actul administrativ este dezvoltarea sanitară la nivel local. Fără sănărtate, nu te poți bucura de restul. Prin urmare, rămâne pe lista de priorități și pe mai departe”, a precizat primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan (foto).

