Actualitate

Castelul Corvinilor, platou de filmare pentru o producţie americană despre Vlad Ţepeş

07 castelul-huniazilor-63371-oO casă de producţie americană va realiza un film de patru ore despre domnitorul român Vlad Ţepeş, între locurile alese pentru acest proiect numărându-se şi Castelul Corvinilor din Hunedoara, loc în care echipa regizorului Keoni Waxman se va afla în perioada 5-9 noiembrie a.c..

În acest interval de timp, castelul va fi închis pentru vizitatori, cu excepţia zilei de 8 noiembrie, când publicul va putea să vadă, în premieră, la faţa locului, modul în care se lucrează la acest film istoric.
„Ne face plăcere să anunţăm că la Castelul Corvinilor din Hunedoara, echipa regizorului Keoni Waxman va turna cele mai importante secvenţe din film. Producătorii vor ca filmul să fie o poveste care să reflecte cât mai mult adevărul istoric al vieţii lui Vlad Ţepeş, iar pentru aceasta, au ales ca întregul scenariu să fie scris sub consilierea unui istoric român contemporan. Costumaţia şi decorurile au fost alese şi realizate tot cu ajutorul unor specialişti români în domeniu“, a declarat Costin Tinca, directorul Castelului Corvinilor.
Potrivit acestuia, filmul istoric „Vlad The Impaler“ (Vlad Ţepeş – n.r.) va fi o miniserie cu durata de patru ore, iar printre locurile de filmare alese de echipa de producţie se mai numără Cetatea Râşnov, Castelul Bran, Cetatea Sighişoara, Biserica Fortificată din Biertan, Palatul Cotroceni şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu. Filmările în România vor dura opt săptămâni şi vor începe pe 27 octombrie, la Bran. Din distribuţia filmului fac parte actorii Dominic Purcell – cunoscut publicului român din serialul „Prison Break“ şi Scott Adkins – protagonistul filmului „Ultimatumul lui Bourne“.
„Castelul Corvinilor va restricţiona total accesul vizitatorilor în zilele de 5, 6, 7 şi 9 noiembrie, dar, ca urmare a înţelegerii cu producătorii, filmările vor fi oprite sâmbătă, 8 noiembrie, tocmai pentru a putea permite turiştilor să ia contact «pe viu» şi în avanpremieră cu decorurile şi echipamentele utilizate de cineaşti“, a precizat Costin Tinca.
Partenerul român al proiectului american este casa de producţie „Castel Film“. (AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura