ActualitateFlash

Căsătorie de convenienţă între un bărbat din Peru şi o hunedoreancă

Maximilian Gânju

Aranjamentul unui bărbat de 33 de ani, din Peru, a fost demontat de poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Hunedoara, care au refuzat prelungirea dreptului de şedere a acestuia în România.

Bărbatul se căsătorise cu o hunedoreancă de 20 de ani, pe care o cunoscuse într-un bar în Germania, în aprilie 2019. În luna iulie anul acesta, străinul a venit în România şi s-a căsătorit cu tânăra din Hunedoara în luna septembrie, după care aceştia s-au prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări Hunedoara şi străinul a solicitat prelungirea dreptului de şedere România pentru reîntregirea familiei.
”Conform procedurilor, poliţiştii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soţi, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora şi alte activităţi relevante în stabilirea situaţiei reale. Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit la clarificarea situaţiei reale a cuplului. Întrebările adresate soţilor în cadrul interviului au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoaşterea partenerului de viaţă, precum şi viaţa în comun a celor doi. Toate acestea au dus la concluzia că străinul a încheiat căsătoria de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene”, a informat Biroul Pentru Imigrări Hunedoara.
După ce aranjamentul a fost descoperit, şi i s-a refuzat prelungirea dreptului de a mai sta în ţară, peruanul a plecat imediat din România, fără a mai fi nevoie de expulzare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura