Comunitate

Caravana Salvital a tratat comuna Densuș

Magdalena Șerban

Comunitatea din Densuș a avut ocazia să-i fie evaluată starea de sănătate în cadrul Caravanei Salvital, prin telemedicină și teleconsultații. Demersul s-a materializat cu sprijinul CJ Hune-doara și va continua pe întreg parcursul anului, la nivel de județ, vi­zând în special categoriile vulnerabile de populație.

Încă nu e egalitate
„Cei prezenți au beneficiat de con­sul­tații precum măsurarea glicemiei, a tem­peraturii corporale, a tensiunii arteriale, efectuare spirometrie pentru identificarea problemelor pulmonare, efectuare electrocardio-gramă EKG pen­tru identificarea problemelor car­dio, efectuare INR (probă din sânge pen­tru persoanele care au tratament cu anticoagu-lante), determinare indice braț-gleznă pentru identificarea unei boli arteriale periferice (BAP), hemo­glo­bină glicozilată (evaluare și monito-rizare a controlului glicemic, după caz). Din punct de vedere al accesului la ser­vicii medicale, la nivel național cred că e o mare discrepanță. Există România oamenilor din oraşe, care au spitale, clinici şi cabinete medicale de stat sau private aproape de casă, şi cea a oa­menilor de la sate, pentru care pre­ven­ţia nu există, ei mergând la doctor doar dacă îi doare ceva de nu mai pot şi nici atunci nu o fac întotdeauna. Aceasta este crunta realitate și trebuie să spu­nem lucrurilor pe nume. Așa că acest gen de sprijin să tot fie. Toți cei care au vrut să-și ia pulsul în sensul de a vedea cum stau cu sănătatea au putut să o facă gratuit. Multă lume e bolnavă, lipsită de putere, așa că preferă să alo­ce puținii bani pentru strictul necesar și pentru viața de zi cu zi, nu să-i dea pe transport, de exemplu, ca să ajungă la oraș. Mulțumim celor implicați în or­ganizarea acțiunii și sperăm că ne vor vizita și în viitorul apropiat. Această activitate este foarte utilă persoanelor din mediul rural și vine, într-un mod concret, în sprijinul sistemului medical românesc”, a transmis primarul din Densuș, Adrian Vîrtopean.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura