Candidatul USL Ioan Rus, prins cu ocaua micã

Scandal în Consiliul Local Petroşani, după ce Ioan Rus (foto), preşedintele PSD Petroşani, consilier local şi candidat al USL pe Colegiul de Est la deputaţi, a prezentat un document care nu este real.
Ioan Rus este acuzat că a prezentat în faţa consilierilor un contract încheiat între o municipalitate din ţara noastră şi o firmă de salubritate, prin care administraţia încasa anual 2,5 milioane de euro. Mai exact, municipalitatea Petroşani vrea să concesioneze serviciul de salubritate al localităţii şi s-a discutat acest aspect în şedinţa lunară a aleşilor. Liderul PSD, Ioan Rus, a ridicat problema în CL Petroşani, arătând un contract între Primăria Slatina şi o firmă de salubritate, prin care susţinea că sumele intrate la bugetul local din concesiunea serviciului sunt de circa 2,5 milioane de euro şi Primăria Petroşani pierde bani, în condiţiile în care vrea să dea serviciul unei societăţi pe o sumă extrem de mică.
„Eu i-am tras la răspundere pe angajaţii primăriei, imediat după ce s-a prezentat acel document. Aceştia au spus că nu au greşit şi după ce au căutat pe SEAP contractul, au venit cu el. De fapt, contractul între Primăria Slatina şi firma de salubritate este de 35.000 de euro pe an, atât încasează primăria taxa de concesiune. Aceasta este suma reală şi nicidecum de 2,5 milioane de euro”, a declarat, ieri, Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare