Politica si administratie

Canalul Bâstroe – linia roșie peste care nu se poate trece

Guvernul de la Kiev se laudă că a reușit să facă lucrări la canalul Bâstroe, astfel încât, să poată naviga cu vase de mari dimensiuni. Deși, acest lucru a fost interzis de către UE și organizațiile internaționale de peste 20 de ani. Ucrainienii se folosesc de narativa unei frici că lasă rușii să vină peste noi pentru a forța țările din UE să îi lase să facă ce vor, de luni de zile. Nimic nu le stă în cale, nici chiar distrugerea Deltei – ecosistem aflat în patrimoniul UNESCO.
Ministerul Infrastructurii și Trans­por­turilor din Ucraina a dat un comunicat oficial, în care recunoaște că a făcut lu­crări la canalul Bâstroe. Canalul a fost adâncit de la 3,5 metri la 6 – 7 metri, unele surse afirmând că adâncimea ca­na­lului ajunge chiar și la 10 metri. Acest lucru a fost anunțat cu mândrie de către ministrul ucrainean Alexandr Kubrakov. Ucrainenii nu se sfiesc să anunțe că au făcut lucrări interzise în Delta Dunării, ecosistem aflat în patrimoniul UNESCO. Ei spun că au executat aceste lucrări cu acordul Comisiei Europene, al României și al Comisiei Dunării. Ceea ce contra­vine cu declarațiile oficialilor români. De aceea este nevoie de o clarificare ur­gentă a acestei situații.
Este inadmisibil ca o posibilă încălcare a convențiilor internaționale să devină mo­tiv de mândrie, pentru un stat cu am­biții de membru al comunității europene. La fel cum inadmisbilă ar fi o încălcare a acestor convenții cu acordul organis­me­lor europene și al României.
Distrugerea Deltei Dunării, prin adân­ci­rea canalului Bâstroe, este o linie roșie pentru România și ea nu trebuie trecută! Acesta este mesajul românilor pentru ucrainieni, americani și statele UE.
Vreau să cred că situația din Delta Dunării nu este, de fapt, un mod obișnuit de a acționa pentru vecinii noștri ucrai­neni. Spun acest lucru, deoarece Re­pu­blica Moldova s-a confruntat cu o problemă similară. Basarabenii riscă să rămână fără apă po­ta­bilă, din cauza lucrărilor hidro­teh­nice pe care Ucraina le realizează de mai mulți ani pe Râul Nistru.
Disputa dintre Ucraina și Moldova durează de mai bine de 15 ani și nici până astăzi nu s-a ajuns la un acord. Ucraina și-a pro­pus să construiască șase hidrocentrale noi pe Nistru, pe lângă cele două existente. Și-a mai propus să extindă bazinul de acumulare, ceea ce va duce la o scădere a debitului pe Nistru. Deși concluziile ex­per­ților au fost că odată cu dez­vol­ta­rea Complexului Hidroener­ge­tic Nistrean, Moldova riscă să rămână fără o sursă de apă potabilă, lucrările nu s-au oprit. Ucraina susține că are un interes major în a construi acest complex hidroenergetic. Însă, nu ia în con­siderare problemele pe care le ceează statului vecin, unde 4 milioane de oameni ar putea să rămână fără apă potabilă. De menționat este și faptul că barajul de la Naslavcea, o localitate de pe malul moldovenesc al Nistrului, care se afla în administrare comună, a ajuns, prin­tr-un șir de circumstanțe neclare, în proprietatea exclusivă a Ucrainei.
Într-un studiu realizat de către un cercetător de la Institutul de Politici Pu­blice, se arată că lucrările hidrotehnice de pe Nistru vor transforma Moldova într-o țară calamitată. „Moldova ar putea deveni un caz unic al unei țări europene din secolul 21, unde se va crea o ca­tas­trofă umanitară cu sute de mii de re­fu­giați, fără ca pe teritoriul celei din urmă să cadă o singură bombă!”, se pre­ci­zează în studiul întocmit în 2017.
Chiar crede Ucraina că poate deveni un stat puternic provocând tot timpul ne­plăceri vecinilor? Valorile Uniunii Euro­pene ar trebui să ne învețe că fiecare țară trebuie să își cunoască limitele și nu să le încalce pe cele ale vecinilor. Distrugerea Deltei Dunării și transformarea Canalului Bâstroe în canal navigabil este o linie roșie pentru România. Iar dacă guvernanții noștri nu sunt în stare să o spună, o spunem noi, românii. Dacă guvernanții noștri sunt trecători, poporul român nu pleacă niciunde.
Guvernul României trebuie să se pună la masa de dialog cu Ucraina. Avem mai multe probleme de discutat cu vecinii noștri, precum drepturile minorității și a bisericilor ortodoxe românești din Ucraina, problema canalului Bâstroe. Sunt sigură că se vor găsi soluții con­ve­na­bile ambelor părți, astfel încât, relațiile de bună vecinătate să nu fie afectate.
Continuăm să credem că UE și par­te­nerii noștri americani înțeleg foarte bine că rolul lor este de mijlocire și de a se asigura de respectarea unor reguli clare de conviețuire și colaborare a țărilor de pe teritoriul Europei. Încă credem că UE și SUA nu vor permite distrugerea unui ecosistem unic în Europa și vor asigura respectarea convențiilor și tratatelor internaționale. Așteptăm cu nerăbdare o poziționare clară a lor.

Deputat Anamaria Gavrilă
Circumscripția electorală 22 HUNEDOARA

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura