Sport

Campionatele Europene de Atletism, fără medalie pentru România

Nicolae Gavrea, din Berlin

Stadionul Olimpic din Berlin a fost gazda întrecerilor din cadrul celei de a 24-a ediţii a Campionatelor Europene de atletism, competiţie la care au fost prezenţi 36 de sportivi din România, printre aceştia aflându-se şi săritoarea în lungime Florentina Marincu Iuşco, legitimată la CNS Cetate Deva.

A fost o competiţie spectaculoasă, organizată la cel mai înalt grad de profesionalism de către gazdele din Germania. Au fost rezultate de excepţie, cu câteva noi recorduri europene sau mondiale, cu întreceri dramatice, dar pline de sportivitate.
Din nefericire, pentru sportivii din delegaţia ţării noastre, ediţia din acest an a Campionatelor Europene a contat doar prin prisma palmaresului de participare, deoarece se întorc acasă fără nici o medalie (poate în ultima reuniune să se fi întâmplat minunea la 5.000 m feminin). Cea mai bună performanţă pentru România a înregistrat-o Andreea Panţuroiu (locul 4 la triplusalt) şi eventual locul 7 ocupat de Alin Firfirică la aruncarea discului. Cotată, înainte de începerea competiţiei, cu şanse la cucerirea unei medalii, Florentina Marincu a evoluat modest la Berlin, sărind doar 6,18, al 25-lea rezultat din calificări din 27 de concurente, cu două încercări nereuşite. Cu acest rezultat, înregistrat în calificări pe o vreme caniculară, la ora locală 11, afară fiind 32 de grade, deveanca a ratat accederea în finala probei de săritură în lungime, acolo unde s-au calificat doar primele 12 clasate, ultima performanţă care a permis participarea în lupta pentru medalii fiind 6,62 m.
Florentina Iuşco, sportivă pregătită la CNS Cetate Deva de către profesorul Nicolae Alexe, a sărit, în acest an, 6,69, iar cel mai bun rezultat al său din carieră este de 6,79. Nici celelalte două românce prezente în concurs nu au reuşit accederea în finală, atât Angela Moroşanu, cât şi Alina Rotaru sărind 6,55 şi terminând calificările pe locurile 14 şi, respectiv, 15.
De altfel, majoritatea atleţilor din delegaţie au avut rezultate modeste, mult sub performanţele cu care au fost creditaţi înainte de aceste întreceri. Alte rezultate: Ancuţa Bobocel, în proba de 10.000 m a forţat prea tare, s-a “tăiat” şi a abandonat! Cealaltă reprezentantă a României, Roxana Bârcă, a trecut a 12-a linia de sosire, fiind cronometrată în 33:17,61.
Sanda Belgyan, la 400 mg, a încheiat competiţia pe locul 22, iar Robert Parge, la 400 m, pe poziţia a 23-a. Mai mult, timpii pe care cei doi i-au înregistrat în semifinale au fost mult mai slabi decât cei reuşiţi în serii. În calificările de la săritura în înălţime, Daniela Stanciu a evoluat modest, oprindu-se la doar 1,81 m, adică locul 18, deşi a fost creditată cu…1.94 m la plecarea spre Berlin.
Andreea Panţuroiu a reuşit un onorabil loc 4, cu 14,38 m, la doar şase centimetri de medalia de bronz la triplusalt, Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului) – 66,17 m, locul 19, Claudia Bobocea (1500 m) – 4:16,20, locul 22, experimentatul Marian Oprea (triplusalt) – 15,93 m, locul 21, ştafeta masculină de 4×400 m (Cristian Radu, David Năstase, Cosmin Trofin, Robert Parge) – 3:10, 08, locul 14.
Fără pretenţii la vreo accedere în faza superioară a competiţiei în seriile de la 800 m a fost şi Cosmin Trofin cu timpul de 1:48,85, a câştigat exeperienţă de… locul 27. Anamaria Nesteriuc (100 mg, locul 22), Bianca Răzor (400 m, locul 20), Andrea Miklos (400 m, locul 23).
Sâmbătă seara, în penultima zi a Campionatelor Europene de la Berlin, chiar în ultima probă programată pe pistă, ştafeta feminină a României de 4×400 m, în componenţa Andrea Miklos, Cristina Bălan, Sanda Belgyan şi Bianca Răzor, a trecut a şaptea linia de sosire, fiind cronometrată în 3:32,15, deşi, din nou menţionăm, atletele erau creditate cu o altă performanţă… de podium.
De menţionat că, în reuniunea de sâmbătă dimineaţă, când au fost programate cursele de 20 km marş atât la feminin, cât şi la masculin, Ana Rodean s-a clasat pe locul 19, fiind cronometrată în 1h33:39, ceea ce reprezintă un record personal al sezonului, iar Andreea Arsine a sosit a 26-a (1h43,21). Alin Ştirbu a fost descalificat.
Poate, urmare a acestor rezultate, federaţia va face analiza promisă şi va stabili şi alte metode de… calificare pentru competiţiile internaţionale. Doar actul de prezenţă la un Campionat European nu este suficient pentru a şi urca pe podiumul de premiere. Mai tebuie muncă, ambiţie, demnitate şi… valoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura