Câmpeanu şi Rudeanu revin la cursele de vitezã în coastã

Ciprian Marinuţ

Dublul campion naţional, Mihai Câmpeanu (foto), şi elevul său, Ionuţ Rudeanu, vor lua startul la Raliul Sibiului, care se va desfăşura pe traseele de la Păltiniş, la finalul săptămânii, în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Ambii se întorc la competiţiile automobilistice după câteva luni de pauză, cauzată de probleme tehnice sau financiare.

Schimb de maşini

Dependenţa de adrenalina curselor auto se ostoieşte doar cu participarea la competiţii ale cailor putere. Ca dovadă, pilotul brădean Mihai Câmpeanu, care respiră aerul tare al raliurilor de-o viaţă, se întoarce la curse, în ciuda greutăţilor cu care s-a confruntat. Mai mult, alături de el, la „Raliul Sibiului“, programat în acest weekend la Păltiniş, va alerga şi elevul său, Ionuţ Rudeanu. „Profesorul“ va concura pe o maşină nouă, mai ieftină şi mai puţin puternică, iar „studentul“ se va avânta pe fostul bolid al campionului, un Mitsubishi Lancer Evolution VI Tommi Makinen. „Pentru mine s-a încheiat epoca Mitsubishi, deoarece criza financiară a afectat şi contribuţia sponsorilor şi bugetul meu personal. Mi-am luat o altă maşină, mai ieftină, un Golf 1, cu care voi concura la clasa H3 a maşinilor sub 2.000 de cmc. E o maşină preparată de mine, căreia i-am adus numeroase îmbunătăţiri, la cutia de viteză şi motorizare. Are peste 160 de cai putere şi este destul de uşoară, aşa că sper să fie şi competitivă. La raliul de la Sibiu va fi de fapt o rundă de teste, iar la ultimele două etape din acest an, de la Sinaia şi Râşnov, voi trage la podium, pentru a pregăti cum se cuvine sezonul de anul viitor. Pe fostul meu bolid, Mitsubishi Lancer Evolution VI Tommi Makinen, va concura elevul meu, Ionuţ Rudeanu, un pilot talentat şi ambiţios“, a spus Mihai Câmpeanu.

Tradiţie reînviată

Raliul Sibiului, care se va desfăşura pe traseele de la Păltiniş, va conta pentru etapele a 13-a şi a 14-a a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Urcarea spre Păltiniş servea, în urmă cu ceva vreme, ca probă pentru etapa internaţională din Intercontinental Rally Challange, iar acum, reînvie tradiţia şi revine ca etapă în cadrul Campionatului Naţional. „Urcarea spre Păltiniş este o probă legendară şi cred că se potriveşte perfect pentru cursele de viteză în coastă”, a spus Sorin Itu, organizatorul etapei sibiene.
Startul Raliului Sibiului se va da de la Curmătura Stezii, iar traseul are o lungime totală de 5,1 kilometri, până pe platoul Vălari. Panta maximă este de 36 la sută, iar diferenţa de nivel de la start la sosire este de 377 metri. „E un traseu tehnic, care solicită îndemânarea piloţilor. Speră mă ajute noua maşină şi să obţin o clasare cât mai bună“, a spus Mihai Câmpeanu.
Cele două etape din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă de la Sibiu se vor desfăşura mâine, 21 septembrie, şi duminică, 23 septembrie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Conducerea CARP Deva, în febra proiectelor

Despre cei peste 6.000 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Deva (CARP Deva) se poate spune...

Internet Explorer 8, respins de Google

Dacă aveţi instalat pe calculatorul personal varianta de browser Internet Explorer 8, creată de către Microsoft, nu veţi mai putea...

Medalii la gimnastică aerobică

Cei trei sportivi de la CSS Petroşani, componenţi ai loturilor naţionale de gimnastică aerobică ale României, au strălucit la „Cupa

Închide