Calculele de Europa prind contur

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au făcut un pas important în cursa pentru un loc în cupele europene, după ce au câştigat, aseară, la Reşiţa, meciul cu Universitatea, scor 28-26 (14-15). Devencele au început greu partida, fiind conduse în permanenţă în prima repriză, dar s-au trezit după pauză, când au avut avantaj pe tabelă chiar şi patru goluri.

„Adormite” la start

Sindromul tratării cu superioritate a adversarelor de care se temea înainte de joc finanţatorul Marian Muntean le-a „lovit” încă din start pe handbalistele de la Cetate. Drept urmare, anonimele, dar ambiţioasele studente reşiţene au fost „vioara întâi” a primei reprize, deşi devencele erau mai bine cotate, mai experimentate şi cu cv-uri impresionante. Universitatea a condus în permanenţă la unu-două goluri, cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în minutul 20 (11-8), iar la pauză, Deva mai avea un gol de recuperat, scor 15-14. „Au fost adormite în prima repriză şi am fost nevoit să strig la ele, până am răguşit, ca să le trezesc”, a spus Marian Muntean, care şi-a dirijat şi la acest joc echipa de pe banca tehnică.

Renaştere, dar şi greşeli de începătoare

„Biciuite” cu vorba la pauză de Muntean, devencele şi-au încordat muşchii după pauză şi au demonstrat că ştiu handbal. Cetate a egalat în minutul 36, scor 16-16, după care a trecut în avantaj pe tabela de marcaj, atingând un maximum de patru goluri. Meciul a fost însă pe muchie de cuţit, cu diferenţe minime de unu-două goluri în favoarea echipei Cetate, din cauza greşelilor elementare comise de devence şi a dăruirii cu care au luptat, până la capăt, reşiţencele. „Au comis greşeli nepermise pentru experienţa şi valoarea lor. Aveam patru goluri avantaj, iar ele se grăbeau să atace, în loc să tragă puţin de timp. În plus, portarii, deşi au apărat bine, au şi greşit pe măsură. Cea mai gravă eroare a fost atunci când mi-au pasat mie pe banca tehnică, în loc să paseze coechipierelor din teren. Oricum, echipa a şi muncit cu suflet în repriza secundă şi merita victoria. Suntem în grafic pentru cupele europene şi sperăm să câştigăm şi meciul de duminică, de acasă, (ora 18.00) cu Ştiinţa Bacău”, a spus Muntean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare