Comunitate

Bucureşci, între mineritul de ieri şi greutăţile de azi

Magdalena Şerban

Strâns legată de lupta moţilor pentru libertate, comuna Bucureşci şi-a câştigat pâinea zilnică din minerit. Aşa era pe vremuri, acum, situaţia este cu totul alta.

Măcar speranţa
Mineritul a fost viaţa localnicilor din Bucureşci. Meseria se lăsa din tată în fiu. Acum, mai sunt doar amintirile. „Un program serios şi riguros dezvoltat pe această ramură ar fi o a doua şansă la o viaţă decentă pentru noi. Sper ca firma canadiană ce realizează prospecţiuni la Crişcior să poată demara proiectul vizat, aşa încât să se creeze locuri de muncă pentru întreaga zonă”, a spus primarul din Bucureşci, Florin Mircea Ghilean (foto). Pentru că în zonă, oamenii sunt săraci, mai sare cineva în ajutor. Astfel, societatea Euro Gold a sponsorizat organizarea unei sărbători pentru copiii din comună. Probleme sunt şi cu lemnele pentru şcoli, dar primarul a reuşit să rezolve situaţia şi de data asta, iar elevii să înveţe în clase încălzite. Mircea Ghilean susţine că o mână de ajutor a primit şi de la Consiliul Judeţean Hunedoara.

Un pas înainte
”Am reuşit să pietruim uliţele, iar o altă noutate este că a fost dat în folosinţă un releu de telefonie mobilă, ceea ce reprezină un mare avantaj pentru comunitatea noastră. Pe de altă parte, în satul Curechiu, s-au racordat la reţea, aproximativ 30 de familii, şcoala, căminul cultural, biserica şi centrul sanitar. Problema alimentării cu apă rămâne deocamdată nerezolvată pentru satul-centru de comună. Spun deocamdată, deoarece avem depus un proiect pe fonduri de mediu, care deja a fost aprobat şi pentru care aşteptăm finanţarea, aproximativ 2.600.000 de lei. Aici, în perioada de vară, o mare pondere a gospodăriilor rămâne fără apă potabilă, ceea ce reprezintă o grijă majoră. De această investiţie urmează să beneficieze un număr de aproximativ 150 de gospodării. Din bugetul propriu, am finalizat lucrările la căminul cultural din Merişor şi le continuăm la cel din satul Şesuri”, a adăugat edilul şef.

One thought on “Bucureşci, între mineritul de ieri şi greutăţile de azi

  • ce releu draga mircea am fost acolo acum in prezent si ai pus releul doar pt cei din curechiu , ce ulite ai pietruit doar la cei la care esti dator . 30 familii la tine inseamna scoala , camin , centru sanitar care e praf si biserica acestea sunt 30 familii? daca astepti fonduri pt alimentarea cu apa de ce ai trimis la locuitori scrisori cu cat trebuie sa plateasca in functie de km de conducta ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura