BREAKING NEWS. Moloţ, luat de mascaţi cu duba şi dus la DNA, la audieri!

3 decembrie 2014 | 6 Comentarii | Publicat in: Eveniment, Flash

molot 2      Şeful CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost ridicat, în această dimineaţă, de miercuri, de mascaţi chiar din biroul său, de la consiliul judeţean, băgat în dubă şi dus la DNA Alba, pentru audieri în dosarul în care este suspectat de abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă.

Surse judiciare au declarat că Mircea Moloţ urmează să dea declaraţii în faţa anchetatorilor, în dosarul de corupţie în care, în 7 noiembrie, au fost făcute percheziţii la Consiliul Judeţean Hunedoara, la locuinţa din Deva a lui Moloţ, precum şi la sediile a şapte firme, tot din Deva.

Sursele judiciare au mai spus că în cazul lui Mircea Moloţ a fost extinsă urmărirea penală cu privire la noi fapte, iniţial el fiind suspectat de abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă.

La percheziţiile din 7 noiembrie, procurorii DNA Alba au ridicat documente din biroul preşedintelui CJ Mircea Ioan Moloţ, şi cel al vicepremolot 3şedintelui  Tiberiu Balint,  nici o persoană nefiind dusă atunci la audieri.

Procurorii DNA din Alba audiază tot astăzi, miercuri, mai multe persoane în dosarul în care au fost efectuate în urmă cu o lună percheziţii la Consiliul Judeţean Hunedoara. Alături de Moloţ, a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri şi Tiberiu Balint, vicepreşedintele CJ Hunedoara.

Mircea Moloţ a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA Alba.
Mircea Ioan Moloţ este preşedintele PNL Hunedoara şi vicepreşedintele Biroului Politic Naţional al PNL. El este preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara din 2004, fiind la al treilea mandat consecutiv. Anterior, între 2000 şi 2004, Mircea Moloţ a fost viceprimar al Devei. Vom reveni cu amănunte. (Mircea Crivăţ)

 

Comentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Gerula spune:

    Observ ca cel mai grav lucru legat de Consiliul Judetean Hunedoara este, ca de obicei, trecut cu vederea. CJ Hunedoara a dat autorizatie de constructie pentru doua “micro”hidrocentrale “macro”ilegale, pe care vor sa le faca unde este absolut ilegal, in geoparcul Tara Hategului si in acelasi timp in situl Natura 2000 Strei Hateg. Vor sa distruga ultimul rau care coboara din Retezat si nu a fost inca distrus, un rau fabulos pentru patrimoniul nostru natural. Problema aceasta de ce n-o verifica DNA-ul? Este un act coruptie in care sunt implicate o suita intreaga de institutii corupte: Apele Romane (Administratia Bazinala Mures, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor), Agentia pentru Protectia Mediului HD, administratia geoparcului, Inspectoratul Teritorial de regim Silvic si Vanatoare, primaria si consiliul local din Salasul de Sus etc.

  2. Tavi spune:

    Vai de mine…??? La trei zile dupa ce mascatzii i-au dat “onorul” la parada..???

  3. gicu spune:

    Il asteptam pe Moise Nicoara cu comenturi.

  4. BiO spune:

    … știre oarecum trunchiată; televiziunile de știri au anunțat clar că e vorba de acordare de fonduri autorităților comunei Turdaș, în schimbul garantării de voturi în favoare.
    De vreo 8 ani de cînd „bîntui” pe drumurile județului, rare au fost locurile unde nu am auzit de același „troc” făcut de „atomicul” din fruntea județului (evident, vorbea lumea, nu că musiul ne-ar fi făcut nouă confidențe). Și e evident că nu ieșea fum dacă nu era vb de foc, ca să zic așa 🙂

  5. Moise Nicoară spune:

    Multumesc pentru interes, Gicu

  6. Tepes Vlad spune:

    Dragul meu “BiO”, vezi te rog si blaturile tuturor primarilor PNL cu scoruri electorale de pana in 55/45 % de la ultimele alegeri. Iti spun eu mai draga, a fost un domn primar pe la toti. Da da, un primar de oras feroviar de la PSD, iar la care nu a fost el, au mers ei dupa bani la Dragnea.
    Aici nu vreau sa-l disculp in nici un fel pe dl. Molot, doar vreau sa spun ca asta se aplica peste tot unde primarii pun botu.
    Eu sper ca legea sa se modifice si primarii la depunerea juramantului sa fie obligati sa devina apolitici , ca si presedintii de c.j. si directorii de deconcentrate din subordine.
    Asta pentru a nu mai directiona fonduri pe criteria politice.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Descindere a procurorilor DIICOT la Petroşani într-un dosar de proxenetism şi prostituţie

     Procurorii DIICOT au descins, în această dimineaţă, la Petroşani, unde au avut loc mai multe percheziţii într-o cauză...

FUTSAL. Dublă România-Serbia, la Deva

      Echipele naționale de futsal ale României și Serbiei vor disputa două meciuri amicale de verificare în această săptămână,...

Bulina neagră 3.12.2014

Cosmin Bărbuţi, autorul dublului asasinat din Vulcan

Închide