Boschetarii nu renunţă la conductele din Deva
Nicolle Ebner
Eforturile poliţiştilor şi ale Primăriei Deva de a scăpa oraşul de boschetari sunt zădărnicite de confortul oferit de conductele şi căminele de termoficare din oraş. Pe timp de iarnă, acestea sunt transformate, de oamenii străzii, în adăposturi confortabile şi deloc costisitoare.
Raiul vagabonzilor
Potrivit comisarului Ioan Borza de la Poliţia municipiului Deva, în reşedinţa de judeţ au fost identificaţi 73 de oameni ai străzii, peste 60 la sută dintre aceştia având domiciliul în alte localităţi din judeţ sau în alte zone ale ţării. În urma reclamaţiilor venite din partea locuitorilor, care au sesizat faptul că boschetarii au devenit extrem de agresivi, atacând, pentru o bucată de pâine, persoane în centrul localităţii, ziua în amiaza mare, poliţiştii s-au pus pe treabă şi i-au îmbarcat pe aceştia în maşini, trimiţându-i spre localităţile lor de domiciliu. „Din păcate, în acele localităţi, nu au beneficiat de confortul oferit de conductele de termoficare din Deva, propice pentru adăpostire pe timp de iarnă, şi ne-am trezit că o parte dintre ei a revenit în municipiu. Am organizat, împreună cu Primăria Deva, transferul într-o locaţie de pe strada Grigorescu nr. 8, a boschetarilor aciuaţi în căminul de termoficare din spatele Casei de Cultură. Degeaba. Nici acolo nu aveau căldură şi au revenit în zonă, motiv pentru care Primăria Deva s-a văzut obligată să sigileze căminul”, declară comisarul Ioan Borza. Din cei 73 de boschetari identificaţi iniţial, mai sunt, în Deva, încă 28. Jumătate dintre ei sunt deveni ajunşi în această situaţie mizeră, din cauza împrejurărilor de viaţă, restul făcând parte din eşalonul celor de pe alte meleaguri ale ţării, care, după ce au fost alungaţi, au revenit în Deva, atraşi de mirajul conductelor de termoficare din reşedinţa de judeţ, „lux” pe care nu l-au găsit în alte localităţi din ţară.