Actualitate

Boicot social-democrat în Consiliul Judeţean

Carmen Cosman

Ieri, consilierii judeţeni social-democraţi au boicotat discuţiile din comisii şi, potrivit unor surse din PSD, ei sunt decişi să nu participe la şedinţa CJ de azi.
„Mi s-a spus că taie toţi porcii”
De unde răzvrătirea aceasta în USL, am aflat din aceleaşi surse. Nemulţumiţi de faptul că liderii locali ai PNL nu au luat în discuţie solicitarea social-democraţilor hunedoreni, privind schimbarea managerului Spitalului Judeţean Deva, Silviu Didilescu, aleşii judeţeni PSD nu s-au prezentat ieri la analiza proiectelor de hotărâri din comisii. De asemenea, se pare că nici astăzi, aleşii judeţeni PSD nu vor participa la şedinţa de consiliu. Întrebat despre această situaţie, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, care este şi preşedinte al PNL Hunedoara, spune că lui i s-a spus cu totul altceva. “Mie mi-au spus că în Biroul Politic s-a hotărât să taie toţi, astăzi, porcii, şi eu nu vreau să stric bunul mers al USL, din cauza unor porci. Dacă nu vin nici la şedinţă, înseamnă că nu şi-au terminat de făcut cârnaţii”, a declarat Moloţ. “Dacă domnul Moloţ a înţeles că nu ne-am tăiat porcii, îl apreciez pentru asta. Dar, preşedintele Consiliului Judeţean ştie că i-am cerut să avem o discuţie, în legătură cu mai multe probleme ale USL. Iar până atunci, consilierii judeţeni PSD nu vor mai merge la şedinţele de consiliu”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara.
Acuzat de PSD, susţinut puternic de PNL
Managerul Spitalului Judeţean, Silviu Didilescu, a fost acuzat de social-democraţii deveni, prin vocea liderului lor, senatorul Cosmin Nicula, de management defectuos, mod conflictual şi abuziv de lucru, limbaj la limita trivialului şi de colaborare defectuoasă cu alte instituţii. Biroul municipal al PSD Deva a decis, cu unanimitate de voturi, propunerea şi discutarea în cadrul USL Hunedoara a schimbării din funcţie a managerului Spitalului Judeţean Deva şi preluarea managementului acestei instituţii de către un profesionist nominalizat de către USL Deva. Numai că, până acum, solicitarea social-democraţilor nu a fost luată în discuţie de partenerii din USL. Preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Ioan Moloţ, spune că nu are nici un motiv real să-l schimbe pe Didilescu, având în vedere că instituţia medicală merge foarte bine, având în conturi – pentru prima oară în istorie, probabil – aproximativ 1,5 milioane de euro, dar şi aparatură modernă şi secţii renovate. “Nu am nici un motiv să-l schimb, ba dimpotrivă, îl susţin în continuare atât politic, cât şi uman”, a declarat Moloţ.

14 comentarii la „Boicot social-democrat în Consiliul Judeţean

  • molot in ungureste inseamna porc. noi nu ne lasam pana nu te vom taia si pe tine de pe lista de candidaturi pentru anul viitor, porcule. usl-ul nu trebuie sa sufere din cauza unui porc,ordinarule si turnatorule la securitate.

  • impresionant! cica e sustinut din punct de vedere uman! parsivitate totala. cine crede asa ceva? se comporta porceste cu asa zisii aliati,ii desconsidera folosind acelasi limbaj ca si prietenul sau didilescu ,care desconsidera pe toti angajatii spitalului din comuna electrificata,Deva,caracterizata de acest asa zis bucurestean

  • VOI VORBITTI?PSD-ISTILOR(IOAN SI DAN),AT-I DISTRUS TARA 90-96 SI ACUM VA PERMITETI SA VORBITI ASA PORCOS RUSINEEEEEEE.IAR ACEST DOMN NICULA ASA LUCREAZA EL PRIN SANTAJ,ATENTIE DOMNULE MOLOT LA ACEST DOMN ESTE PERICULOS SI VREA SA VA IA FUNCTIA,PENTRU CA MAI SUS NU MAI ARE LOC SA CANDIDEZE CA CI NU-L MAI VOTEAZA NIMENI.TE IUBIM DOMNULE MOLOT SI FITI TARE!JUDETUL E CU DUMNEAVOASTRA.

  • ..pentru DADY !!!…de ce nu-l duci acasă la tine, să-l tai tu de Crăciun pe micul Voievod??? …pdl-istu-le!!!
    …vă mulţumim domnu Nistor pentru această iniţiativă!!!…sper că v-aţi trezit acum în ceasul 12 şi să-l lăsaţi acum de Ignat să-l facă jumări şi piftie pe ,,porcuşor,,!!!
    …poate-l potoliţi pe nesătulul ăsta de Moloţ, scoţându-l de pe listele USL, altfel pierderile sunt ireparabile!!!…pentru Cosmin Nicula,felicitări pentru punctul de vedere avut la adresa ,,miticului,, Didilescu(didiliu) şi felicitări pentru funcţia d secretar al senatului!!! …

  • DADY e fata lui molot, aia care e mogulita la ziarul hunedoreanului si hunedoara tv. ea ii zice dady in engoromana ca sa impresioneze. felicitari psd, acestui ziar care parea cam galbejit dar vad ca si-a revenit si domnului senator nicula care prin acest gest a acumulat 1000 de puncte.
    molot exact ca si didilescu vorbeste si se comporta mizerabil de parca nu ar fi bogat ca a furat si inselat poporul.a uitat ca avea datorii la bloc si ii cadea usa de la masina pana l-a facut primarul devei politician punandu-l la primarie sa faca si el ceva si a facut muscand mana care l-a hranit. asta e adevaratul molot un hot fara caracter

  • a zis molot: eu nu vreau să stric bunul mers al USL, din cauza unor porci.in concluzie dragi psd-isti va facut pe toti porci…nistor cred ca nu a inteles metafora ca vad ca el chiar multumeste. dar peste toate acestea se cuvinte RESPECT PSD!
    daca rasoliti molotul (porc mic in ungureste)chiar de sfantul craciun e semn ca judetul mai are o sansa sa respire pe nas, daca nu la didilescu toti si respiram pe aparate o perioada mai scurta pana ne termina molotanul pe toti.
    pentru cei care nu-l cunosc pe molot si pe didy sa stae prin institutiile lor pret de 15 minute si sigur o sa-i aduda urland la oameni ca nebunii, atunci poate o sa inteleaga nu sint cei di poze si de la televizor. hai succesuri cu ziarul!

  • Nesimtitilor cum va permiteti voi niste nimeni in drum si plini de praf sa-l criticati pe domnul presedinte Molot ,cel mai bun presedinte pe care la avut judetul ,ce ati realizat voi jegurilor de aveti tupeul sa aruncati cu noroi in realizarile deosebite a domnului Molot .

  • vai ‘andrei’ si tu esti isteric… si vorbesti la fel de urat… te compatimim pentru judecata si nervii slabi, oare nu sti ca expresia liberala ‘nimeni in drum si plini de praf’ se traduce in voturi, acesti nimeni in drum care ‘nu e bogati ca nu fura ci munceste ‘ si nu au realizari deosebite ca nu e platiti din banii publici ai poporului totusi acestia voteaza. daca nu te-ar chema andrei aproape ca am crede ca te cheama altcumva. se pare ca tu o duci bine si ai bani multi, ti se face portie din banii nostrii, aia publici? domnii de mai sus vorbeau de traditia de a taia porci de Craciun, nu ai inteles nimic.oare un pic de scoala ar merge?educatie? intelegi ce zic?

  • Care domni, niste portocali care mor de oftica ca noi liberali in frunte cu domnul presedinte Molot, castigam in 2012 iar ,aceste gunoaie care comenteaza ,nu se ridica la nivelul domnului presedinte Molot un om deosebit ,este acuzat ca turna la securitate ,nu este adevarat ,si chiar daca ar fii ,el apara poporul roman de fascisti unguri,care vor Ardealul.

  • IL MAI VOTEAZA DRACU PE HOTUL DE MOLOT PITICUL CEL MAI MARE MOSIER DIN JUDETUL NOSTRU, FELICITARI SINCERE CONSILIERILOR PSD,

    SE VORBESTE IN ORAS CA LA SPITAL DIRECTOR VA FI PUS DE CATRE MOLOT ,FOSTUL VICEPRIMAR OANCEA ,DAR NU CRED CA PSD O SA FIE DE ACORD CA UN MANELIST CARE SI-A TRIMIS SOFERUL LA EXAMENE IN LOCUL LUI SA CONDUCA SPITALUL, SAU IL VA CONDUCE SOFERUL ,CARE TREBUIE SA SE APUCE DE MEDICINA . IN PSD SUNT TREI MEDICI FOARTE BUNI ,FOSTUL SENATOR ILIESCU ,FOSTUL PREFECT SAMOILESCU,SI FOSTUL DIRECTOR DEMETER , OAMENI CU EXPERIENTA,PROFESIONISTI , OAMENI RESPECTATI IN DEVA .

  • Postarile au caracterizat complet autorii!
    Nu e de mirare nivelul politic al judetului.
    Trist!

  • Molot taie porcul.PSD-isti sant hamesiti de cand stau pe liber la putere si se haraie ca si caini doar prind un CIOLAN !

  • D-le Gligor, nu v-am vazut protestand cand ani in sir, Dr Florea si Dumitra Stefan au facut sefi de sectie la Spitalul Deva dupa bunul lor plac, prin simulacre de concurs in birourile sau in casele lor de vacanta. De incompetenta acestor sefi de sectie vorbeste tot judetul (vezi ORL, ginecologie, oftalmologie, ATI, TBC). Asa ca scoaterea la concurs a posturilor este chiar necesara dar la nivel de Bucuresti, in clinicile lor. Felicitari D-le Didilescu pentru ce ati facut pana acum si pentru aceasta initiativa insa debarasati-va de personajul grotesc ”mic mosier’ Molot!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura