Actualitate

„Bijuterie” nouă pentru pompierii hunedoreni

Începând de ieri, pompierii Deta­șa­mentului Orăștie au un nou aliat împotriva focului. Este vorba despre o autospecială de ultimă generație, destinată intervențiilor pentru stin­gerea incendiilor în mediul urban și rural. Noua „bijuterie” are o ca­pa­citate de 10.000 de litri, iar re­zer­vorul pentru spumogen are o capa­ci­tate de 400 de litri. Transmisia 6X6 și garda mărită la sol permit o depla­sare mult mai rapidă dar și accesul pe terenuri denivelate.

Mai eficienți
„Fiind echipată cu toate accesoriile specifice misiunilor de stingere a in­cendiilor, autospeciala poate fi ali­men­tată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri, etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare dis­tanță de hidranți. De acum, putem spune că vom fi în măsură să acționăm mult mai eficace la toate situațiile de urgență din raionului de intervenție de la nivelul municipiului Orăștie. Tehnica de intervenție este foarte importantă în ceea ce privește îndeplinirea mi­si­u­nilor cu succes, iar echipamentele mo­derne cresc ope­ra­tivitatea și sigu­ranța în cadrul inter­vențiilor salva­to­rilor. În acest sens, la subunitățile din cadrul ISU Hune­doara (Petroșani, Lupeni, Hunedoara, Ilia, Orăștie) au ajuns până în prezent 4 autospeciale de 10.000 de litri și una de 4.000 de litri, cu ajutorul cărora suntem pre­gă­tiți să ne des­fă­șurăm misiunile de sal­vare la cele mai înalte standarde”, anunță repre­zen­tanții ISU Hunedoara.
În 15 iunie 2021, au fost semnate două Acorduri-cadru privind furni­zarea a 476 de autospeciale de stin­ge­re a incendiilor. În baza celor două acorduri-cadru, în valoare totală es­ti­mată de 779.670.873,52 lei cu TVA (aprox. 159 milioane Euro), au fost în­cheiate contracte subsecvente pen­tru furnizarea a 276 autospeciale de stin­gere cu capacitatea de 4.000 l, res­pectiv 200 autospeciale de stin­gere cu capacitatea de 10.000 l. Auto­spe­cialele sunt achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Pro­gra­mul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de apro­ximativ 682 milioane euro. Prin imple­mentarea proiectului se asigură îm­bunătățirea nivelului de dotare, înlo­cui­rea auto­spe­cialelor cu durata normată de ex­ploatare depășită și aco­perirea de­ficitului. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura