Biciclist spulberat de o dubiţă

Maximilian Gânju

Un biciclist din Petrila se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost spulberat de o dubiţă. Poliţiştii încercau ieri să afle cine este vinovat de accident.

Teribilul accident s-a produs ieri, în jurul prânzului, în zona Poştei din Petrila, iar bărbatul accidentat circula pe o bicicletă către Lonea, când a fost lovit de autoutilitară. Unul dintre martori povesteşte că l-a văzut pe ciclist întins pe carosabil şi a crezut că a murit pe loc. „Am trecut chiar pe acolo când l-a izbit, dar nu am apucat decât să-l văd căzut pe drum. A fost lovit foarte puternic şi l-au luat cu ambulanţa. Nu ştiu dacă scapă la ce răni avea”, a spus martorul. Potrivit adjunctului şefului Poliţiei Petrila, comisarul Alexandru Scafariu, cel accidentat intrase în comă de gradul doi la puţin timp după ce a ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Şoferul dubiţei a susţinut în faţa anchetatorilor că biciclistul i-a intrat pur şi simplu în faţă. „Sunt martori ai accidentului, însă nu ne putem pronunţa cu privire la vinovat, întrucât avem doar varianta conducătorului auto. După ce vor fi audiaţi şi martorii, vom putea spune mai multe”, a precizat şeful Poliţiei Petrila.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Gura lumii, 19.09.2012

Povestesc răspândacii că într-o primărie de mare municipiu, se întâmplă lucruri extrem de ciudate de la un timp. Că noul

Încă un inculpat în dosarul de corupţie sexuală de la Hunedoara

Leontin Bota (foto), bărbatul în vârstă de 41 de ani, din Hunedoara, arestat la sfârşitul lunii trecute pentru pornografie infantilă...

Un fleac, au fost ciuruiţi

Se pare că aerul din Liga I de futsal este deocamdată prea tare pentru Dava Deva, unica echipă de prim

Închide