Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Economia comestibilă. Povești despre mâncare ce îți vor schimba felul de a vedea lumea, de Ha-Joon Chang, apărută la Editura Polirom, Iași, 2023.

O imagine inedită, pe înțelesul tuturor, a economiei de ieri și de azi

Poveștile despre mâncare acționează adesea ca momeală pentru a înțelege mai ușor ideile autorului despre economia modernă. Fiecare capitol poartă numele unui aliment care, într-o parte a lumii, este element de bază în bucătărie, fie că e vorba de tăiței, anșoa sau Coca-Cola. Autorul se folosește de istoriile, rețetele și importanța culturală pentru a explora o varietate de teorii economice diferite.

Despre autor

Ha-Joon Chang susține cursuri de economia dezvoltării la Universitatea Cambridge din Marea Britanie și publică cărți economice de două decenii. A fost consultant al Băncii Mondiale, al Băncii Europene de Investiții, precum și în cadrul mai multor agenții ale Organizației Națiunilor Unite. În 2005 a fost distins cu Premiul Leontief pentru progresele aduse gândirii economice. Între volumele sale se numără Kicking Away the Ladder: Development Strategy in Historical Perspective (2002, carte distinsă cu Premiul Myrdal), Globalization, Economic Development and the Role of the State (2003), Reclaiming Development: An Alternative Economic Policy Manual (în colab., 2004). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut: 23 de lucruri care nu ți se spun despre capitalism (2011), Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb și istoria secretă a capitalismului (2012) și Economia. Ghidul utilizatorilor (2014).

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura