Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

 

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Gena sportivă, Din tainele științei performanței sportive extraordinare, de David Epstein, apărută șa Editura Publica, București, 2022.

 

Rădăcinile performanței

În această controversată și captivantă explorare a succesului sportiv și a așa-zisei reguli a celor 10 000 de ore, David Epstein abordează marea dispută natură versus educație și urmărește până unde a reușit să ajungă știința în rezolvarea ei. Bazându-se pe reportaje realizate de la Ecuator până dincolo de Cercul Polar, pe discuții revelatoare cu oameni de știință marcanți și campioni olimpici, precum și pe interviuri luate unor sportivi care au mutații genetice sau trăsături fizice rare, autorul ne obligă să regândim însăși natura condiției atletice.

 

Mulți cercetători și autori ezită să abordeze problemele genetice, întrucât se tem de nisipurile mișcătoare ale stereotipizării rasiale și etnice. Spre meritul său, Epstein nu se eschivează. — The Washington Post

 

O carte importantă… Gena sportivă este hotărâtă să arunce pisica printre porumbeii mulțimii ignorante care crede că toți putem fi egali cât timp egalizăm inputurile ambientale, printre care exercițiul și antrenamentul. — Michael Shermer, The Wall Street Journal

 

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura