Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

12 august 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Educatie si cultura

Magdalena Şerban

Drumul spre iad, Europa 1914-1949, de Ian Kershaw, apărut la Editura Litera, Bucureşti, 2017. Acesta este volumul pe care reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva vă îndeamnă să-l luaţi în calcul pentru săptămâna curentă, considerându-l o lectură numai bună pentru a fi parcursă în zilele toride de vară.
În vara anului 1914, cea mai mare parte a Europei s-a prăbuşit într-un război atât de catastrofal încât a zdruncinat politica şi însuşi sistemul de credinţe al continentului într-un mod fundamental. Dezastrul i-a înspăimântat pe supravieţuitori şi a şocat o civilizaţie care îşi asumase total rolul de model pentru restul lumii. Totul s-a prăbuşit într-un haos de o sălbăticie aflată dincolo de orice termen de comparaţie. În 1939, europenii aveau să înceapă un al doilea conflict care a reuşit să fie chiar şi mai teribil – un război în care uciderea civililor a ocupat scena centrală şi care a culminat cu Holocaustul. Drumul spre iad spune această poveste cu înţelegere, fler şi originalitate. „Ian Kershaw este unul din cei mai titraţi istorici britanici, expert în istoria Germaniei naziste şi în personalitatea lui Adolf Hitler. Continentul care, vreme de un secol după 1815, s-a mândrit cu poziţia sa la apogeul civilizaţiei a căzut, între 1914 şi 1945, în rovinele barbariei. Secolul XX european a fost un secol al războiului, iar argumentele privind cauzele catastrofei sunt: explozia naţionalismului, revizionismul teritorial, conflictul dintre clasele sociale, criza capitalismului. Ce cale ar fi urmat Europa dacă diplomaţia ar fi fost mai puternică în 1914, dacă criza economică din anii 30 nu ar fi dat lovitura fatală democraţiei în Germania, dacă Franţa şi Marea Britanie i-ar fi ţinut piept lui Hitler“, apreciază bibliotecara Diana Trif, subliniind faptul că multe din răspunsurile aşteptate le veţi afla în volumul Drumul spre iad, dar şi în alte cărţi ale lui Ian Kershaw precum Sfârşitul: Rezistenţa sfidătoare şi înfrângerea Germaniei lui Hitler, 1944-1945 sau Luck of the Devil: The Story of Operation Valkyrie, pe care le găsiţi la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Prima benzinărie Smart+ din România a fost lansată la Hațeg

Joi, după amiază, la Hațeg, în prezența oficialităților locale, a unor oameni de afaceri și reprezentanți ai presei, a avut...

Admitere 2018 – pentru cursurile de învățământ la distanță și cu frecvență redusă la Universitatea Politehnica Timișoara

Învață oricând, oriunde, oricum și în ritmul tău propriu la Universitatea Politehnica Timișoara!   Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR...

CS Hunedoara, eşec cu CSM Şcolar Reşiţa

Partida amicală s-a jucat pe Stadionul „Mircea Chivu” şi a fost o întâlnire mult mai echilibrată decât cele de până...

Închide