Politica si administratie

Beriu: Mai multe camere video, mai multă siguranță pentru cetățeni

Magdalena Șerban

Prin Grupul de Acțiune Locală SARGEȚIA 1, din care face parte, ad­mi­nistrația din Beriu vrea să implementeze pe domeniul pu­blic un sistem de mon­it­orizare video de ultimă generație. Asta, pentru a pre­întâmpina posibilele probleme, dar și pentru a pune o frână foarte mare celor certați cu legea.

În evaluare
„Recent, am depus un proiect pentru un sistem de monitorizare video la nivel de comună. E vorba de unul performant, ce implică recunoașterea plăcuțelor de în­ma­triculare. Avem camere montate în câteva puncte, dar nu sunt suficiente. A fost o investiție făcută din bugetul local și am cuprins esențialul, însă nu suficient. Pentru siguranță cât mai mare, e nevoie și de o arie mai vastă de acoperire. Ne-am concentrat pe zonele de interes, iar ceea ce oarecum ne liniștește este că la nivel de comună nu ne putem plânge de cazuri repetitive de furturi ori alte fărădelegi. Dar tocmai un astfel de sistem îi ține departe pe infractori, știind că se expun la riscul de a fi identificați și prinși cu mult mai repede și mai ușor. Documentația este în proces de evaluare și tragem speranțe că vom pune în aplicare programul cât mai re­pede. Oricum, obligatoriu în acest an”, a arătat primarul din Beriu, Moise Emil Bîc (foto). Cât privește finanțarea, ea este una europeană, nerambursabilă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura