Publicitate

Beneficiile mișcării in viața de zi cu zi

Este binecunoscut faptul că medicii recomandă cel puțin 30 de minute de mișcare în fiecare zi. Însă, asta nu înseamnă că îți îndeplinești activitățile zilnice și ai rezolvat problema, ci e necesar să faci tot felul de exerciții care să-ți antreneze mușchii, să mergi pe jos, să alergi ușor sau intens și așa mai departe.

Mișcarea este extrem de benefică pentru toată lumea. În ce fel? Îți vom spune în cele ce urmează:

 

  1. Imbunătățește sistemul nervos

Dacă vrei să funcționezi bine din punct de vedere psihic, mișcarea este foarte importantă. Ea restabilește creierul în urma efortului, reduce stresul și anxietatea, te ajută să te concentrezi mai bine, să fii mai creativ/ă și să reții mai ușor diverse lucruri.

Toate acestea se întamplă deoarece prin exerciții fizice crește nivelul de serotonină si este eliberată endorfina, creierul se oxigenează și sinapsele se dezvoltă mai bine.

 

  1. Te ajută să ții sub control greutatea

Kilogramele în plus reprezintă o problemă cu care se confruntă o mulțime de persoane în zilele noastre, indiferent de vârstă. Ei bine, dacă ai un stil de viață sănătos, în care mișcarea nu lipsește, vei reuși și să iți menții o greutate normală, fără a suferi de obezitate sau alte boli asociate cu surplusul de grăsime.

 

  1. Contribuie la îmbunătățirea sistemului osos

Multe persoane au probleme cu oasele, iar acestea se accentuează odată cu înaintarea în vârstă. Pentru a-ți menține sănătatea din acest punct de vedere, fă mișcare zilnic pentru a te bucura de: oase mai întărite, putere musculară mai mare, rezistență mai bună, articulații flexibile, reducerea durerilor de spate și a riscului de osteoporoza și fracturi.

 

  1. Te ajută să ai un sistem circulator mai bun

Problemele cu circulația sângelui au urmări mai ales la nivelul inimii, motiv pentru care trebuie să faci tot ce iți stă în putință pentru a ști că totul e bine. Mișcarea e benefică și în acest sens, deoarece ea scade semnificativ riscul de a face accident vascular sau diverse boli ale inimii, îmbunătățește circulația sângelui, scade LDL-ul (colesterolul rău) și crește HDL-ul (colesterolul bun), ajută la scăderea tensiunii arteriale și previne apariția hipertensiunii.

 

  1. Îmbunătățește viața sexuală

Dacă dorești să te bucuri de viața pe care o ai cu partenerul tău, sexul este un aspect foarte important, chiar dacă pentru mulți încă e un subiect tabu. În eventualitatea în care lucrurile nu sunt poate chiar așa cum ți-ai dori și observi ca ai intrat într-o perioadă în care parcă nici chef nu mai ai, atunci mișcarea te-ar putea ajuta.

Se pare că doar 20 de minute de sport în fiecare zi, constant, pot duce la creșterea performanțelor în acest domeniu, dar și a interesului. Mai mult decât atât, la femei e stimulată mai bine secreția de estrogen, care va fi benefică și pentru sistemul reproducător.

 

Încearcă să-ți faci un obicei din a te mișca zilnic. Poți să alergi, să te plimbi, să mergi la sală sau sa faci acasă tot felul de exerciții. Dacă îți e mai comod să faci sport acasă, iți poți cumpăra propria bicicletă eliptică, urmând sfaturile de pe http://liniadestart.ro/, care nici nu ocupă mult spațiu, iar 30 de minute de utilizare pe zi te vor ajuta să te menții în formă.

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura