Sport

Beatrice Mikloș, dublă campioană europeană la tir cu arcul

România a cucerit patru medalii la Cam­pio­natele Europene de tir cu arcul de la Porec (Croaţia), dintre care două au fost de aur, una de argint şi una de bronz, toate la juniori.

Performanțe deosebite
Echipa feminină de junioare, formată din Bea­trice Miklos, Andreea Albu, Elena Topliceanu, a câștigat medalia de aur și titlul european. Spor­tivele antrenate de Viorel Habian au devansat în clasamentul final formaţiile similare din Italia şi Marea Britanie.
Sportiva Beatrice Miklos, legitimată la SCM Deva/Minerul Aninoasa, a câştigat medalia de aur la junioare și în proba de arc recurve, după o finală disputată în faţa slovenei Metka Obljubek, în timp ce bronzul i-a revenit croatei Tihana Kovacic. În ace­eaşi probă, Mădălina Amăistroaie, partici­pan­tă la JO de la Tokyo, a terminat pe locul 5.
Un alt sportiv legitimat la cele două cluburi din ju­dețul nostru, Mario Ţîmpu, a reușit o per­for­manță deosebită, cucerind medalia de argint la arc recurve juniori, el fiind învins în finală de cehul Frantisek Hermanek.Medalia de bronz i-a revenit italianului Matteo Balsamo.
Elena Topliceanu a câştigat medalia de bronz la arc barebow, terminând competiţia după italianca Eleonora Meloni şi Kathryn Morton (Marea Bri­tanie).
Menționăm că sportivii legitimați la SCM Deva/ Minerul Aninoasa se pregătesc atât cu antrenorul lotului național, Viorel Habian cât și cu Gheorghe Pușca, antrenorul principal de la cele două en­tități sportive.
Cu cele patru medalii adjudecate de sportivii din țara noastră, România s-a clasat pe locul 5 în clasamentul pe naţiuni. Pe primul loc s-a aflat Italia (13-6-7),Suedia a ocupat poziţia a doua (2-5-4), Marea Britanie a ocupat locul al treilea (2-3-1), iar Slovenia a fost pe locul patru (2-2-5).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura