Bătrână din Şoimuş violată, bătută şi tâlhărită de un recidivist

7 mai 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Mircea Crivăţ

Momente groaznice pentru o femeie, în vârstă de 72 de ani, din comuna Şoimuş. Aceasta a fost bătută şi violată de un individ de 52 de ani, care a pătruns în locuinţa sa în miez de noapte, spărgând un geam al casei. Teribila faptă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Violatorul a pătruns în casa bătrânei, care locuia singură, cu intenţia de a sustrage bunuri şi de a întreţine raporturi sexuale. A violat-o pe septuagenară şi apoi a bătut-o pentru a-i da economiile.
După ce a scăpat din mâinile individului, bătrâna şi-a anunţat fiul de ceea ce a păţit, iar acesta a sesizat Poliţia Şoimuş. În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe suspect şi să afle tot ceea se s-a întâmplat. Astfel, anchetatorii au aflat că individul se numeşte Mircea Nuţă, are 52 de ani şi este din judeţul Dolj. El lucra în zonă la o stână de oi şi a intrat peste bătrâna de 72 de ani, ştiind că locuieşte singură.
Potrivit surselor judiciare, Mircea Nuţă este un cunoscut al oamenilor legii din judeţul Dolj, după ce a comis mai multe violuri, pe raza judeţului Dolj şi a celor limitrofe, el fiind se pare profilat pe violarea de taximetriste.
Magistraţii Judecătoriei Deva l-au arestat pe individ pentru 30 de zile, iar poliţiştii şi procurorii îl cercetează pentru infracţiunile de viol, violare de domiciliu şi tâlhărie calificată.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Simo spune:

    Reangajati-l repede pe Barna, cel mai prost militian care a existat pe Terra.

    Baaa, esti prost ? Baaa, esti Barna ? 🙂 🙂

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Simpozion internaţional la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane

În perioada 9-11 mai, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva se va desfăşura, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, cea...

Atenţie, serul antiviperin lipseşte din stoc!

Ca în fiecare an, salvamontiştii atrag atenţia, în special celor pasionaţi de drumeţii, că aceasta este perioada în care viperele...

Situaţie de-a dreptul şocantă la Penitenciarul Bârcea Mare-Deva. Toţi deţinuţii beneficiază de Legea recursului compensatoriu

Declaraţie şocantă a directorului Penitenciarului Bârcea Mare-Deva, Florin Berar! Toţi deţinuţii de la acest penitenciar beneficiază de Legea recursului compensatoriu....

Închide