ComunitateFlash

Bastionul Torturii va fi deschis în premieră

Cristina Ghenea

După îndelungi aşteptări fără nici un rezultat şi după o sumedenie de promisiuni încălcate de autorităţi, principalul obiectiv turistic al municipiului Hunedoara – Castelul Corvinilor – va căpăta un plus de valoare, prin amenajarea a două încăperi din incinta sa. Astfel, Bastionul Torturii (în foto, în stânga) va fi deschis, în premieră, pentru vizitatori.

Investiţie de 220.000 lei
Reprezentanţii muzeului s-au pus pe treabă imediat după ce aleşii locali din municipiu au alocat banii necesari amenajării expoziţionale a celor două obiective din incinta Castelului, respectiv a Închisorii şi a Bastionului Torturii – denumit şi camera de tortură. Spaţiile vor fi pregătite pentru vizita turiştilor cu recuzită specifică temniţelor din secolele XVI-XVIII şi cu instrumente de tortură folosite în acele vremuri pentru pedepsirea prizonierilor. Investiţia ajunge la 220.000 de lei, iar încăperile vor fi deschise zilele care urmează. Potrivit directorului Muzeului Castelul Corvinilor, Nicolae Cerişer, închisoarea putea fi vizitată de turişti şi până acum, însă nu era amenajată, dar Bastionul Torturii nu a fost niciodată deschis, fiind folosit, până acum, ca magazie pentru recuzită şi alte materiale.

Răsculaţi conduşi de Doja, întemniţaţi la castel
Din puţinele informaţii documentare existente la această oră, reiese că închisoarea castelului a fost funcţională începând cu secolul XVI, fiind împărţită pe două nivele. Subsolul, care a fost astupat în secolul XIX, odată cu restaurarea edificiului, le era destinat celor condamnaţi la moarte. Muzeografii spun că prizonierii întemniţaţi erau nevoiţi să suporte plata unei taxe a cărei valoare era mai mică, sau mai mare, în funcţie de zona din care proveneau. „În secolul XVI, în această temniţă, au fost închişi răsculaţi conduşi de Gheorghe Doja, iar în secolul XVIII, au fost întemniţate peste 100 de persoane care au participat la Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. După 1785, destinaţia încăperii a fost schimbată, administraţia austriacă transformând Castelul şi implicit acest spaţiu, în sediul Administraţiei Minelor“, a precizat Cristian Roman, muzeograf la Castelul Corvinilor.
Închisoarea castelului este situată chiar la intrarea principală, între Turnul Nou de Poartă şi Palatul de Festivităţi. Vizavi este situată camera torturii. Împărţit în Casa Nemţilor şi Turnul Circular (n.r. prevăzut cu guri de tragere pentru arme de foc şi pentru arcuri şi arbalete), Bastionul Torturii este locul în care prizonierii întemniţaţi erau aspru pedepsiţi. Spaţiul este funcţional încă din secolul XV, însă nu se ştie de când a fost transformat în cameră de tortură.

6 comentarii la „Bastionul Torturii va fi deschis în premieră

  • Hada cel mai slab primar,mai arogant ca Schiau,pana acum nu iesit pe strazipromisiuni neonorate,s-a inconjurat de prosti si interlopi,cercetat penal in mai multe dosare

  • eu tin minte ca a mai fost deschis odata, dar pt foarte scurt timp (cand in respectivul bastion amenajasera ceva magazinas de suveniruri). era acum vreo 5 ani, dar nu bag mana’n foc pt nimic.

  • Astazi am vazut o parte din lucrarile de la inchisoare si camera de tortura si am ramas surprins,arata foarte bine si va fi un lucru apreciat de catre toti turisti.Deci se lucreaza,nu e doar campanie

  • Mda, proiectul lui Hada a fost sa nu se faca nimic. Proiectul asta exista de ani de zile doar ca Hada a reusit mereu sa evite finantarea lui. Cei care trebuie sa primeasca laudele in acest caz sunt muzeografii de la castel, ei au facut treaba, nu Hada.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura