Bãsescu îşi doreşte un Minister al Propagandei personal!

O manifestare importantă a lui Băsescu în săptămâna trecută a fost în cadrul CSAT-ului, când, încercând să-i forţeze mâna premierului Ponta, „guvernatorul” a reuşit doar să-l determine pe preşedintele PSD-ului să părăsească lucrările consiliului. Ocupantul fotoliului de la Cotroceni este gata să stârnească un nou scandal, cu toate promisiunile sale de coabitare cu actualul guvern. După ce a lăsat toţi oamenii cinstiţi cu gura căscată când a ameninţat, la întrunirea cu ambasadorii români, că va face un circuit paralel de corespondenţă cu ambasadele româneşti, acum, ocupantul fotoliului de la Cotroceni doreşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât… crearea unui minister al propagandei externe, dar condus nu de Goebbels, ci de urmaşul său marinar! Un supra-minister de Externe, care să aibă sub cizma lui Băsescu nu numai SIE, ci şi televiziunea română, radioul şi… RAPPS-ul! Ultimul, probabil de dragul vilei Dante! Omul acesta, dacă mai trebuia demonstrat până acum, nu este preocupat nici un pic de soarta poporului român, ci doar de propriile avantaje! Pe el nu-l interesează ce pune românul pe masă, ci cum să-i fie lui imaginea în afara ţării! Nu-l interesează de sănătatea românilor, ci de modul cum îi sunt transmise mesajele personale de către ambasadori! Nu numai că îl doare… nicăieri de poporul român, dar e atât de desprins de acesta, încât, nemaiavându-şi marioneta personală la Palatul Victoria, îşi doreşte acum propriul guvern paralel – bineînţeles, plătit tot din banii celor de care nu-i pasă nici cât negru sub unghie! Şi n-ar fi exclus ca, dacă face vreo cerere în acest sens, la Curtea Constituţională, să ne trezim că aceasta zice că da, are dreptul la un guvern personal, paralel, da’ numai o singură dată… Singurul scop al existenţei sale la Cotroceni a rămas doar să fie slugarnic faţă de cei ce au dovedit că-l pot ţine, chiar cu forţa, la cârma unei puteri care cară cătuşe şi armament – deocamdată, pentru intimidare… Căci doar instituţiile de forţă, virusate cu virusul portocaliu, îi mai sunt loiale, întrucât a ştiut să-şi pună-n fruntea lor oameni cu sensibilităţi la apăsarea pe anumite butoane…
„Guvernatorului” Băsescu îi este imposibil să lucreze în mod democratic, arătând încă o dată ce greşeală istorică a însemnat înscăunarea sa în cea mai importantă funcţie a statului român. Băsescu vrea să aibă el totul, în propria subordonare: se pricepe sau nu, el trebuie să fie şeful suprem, peste tot, cum zice poporul român – un soi de buricul pământului. Culmea tupeului este că, drept motivaţie a cererii sale de înfiinţare a acestui supra şi super-minister de Externe, a spus că el este necesar pentru… „refacerea imaginii României”! Imagine pe care tot băsismul, cu tătucul său politic în frunte, a şifonat-o mai rău decât au făcut-o toţi delincvenţii plecaţi peste hotare la cerşit sau furat! Când răcneşti prin toată Europa, ca un Münchhausen pălit cu leuca: „Lovitură de staaaat, lovitură de staaat”, mai apoi te faci că nici usturoi n-ai mâncat şi nici gura nu-ţi miroase şi vrei să… repari ce ai stricat da’ n-ai recunoaşte-o nici picat cu ceară? Şi s-a mai gândit Băsescu că i-ar prinde tare bine, dacă ar avea la discreţie acest aparat uriaş de propagandă oficială, dacă tot vin acum alegerile! N-ar mai scoate bani din buzunar ca să-şi promoveze… „Alienaţia cu România Nedreaptă”, puiul său politic de suflet, făcut la fel de monstruos ca şi PDL-ul, după chipul şi asemănarea băsismului. Băsism care nu ştie cum să mai scape de trecutul care-i atârnă ca o ghiulea de picioare! Căci nu poţi să te duci să cerşeşti votul oamenilor zicând: „Noi suntem ăia portocaliii care ţi-am tăiat salariul, da’ măcar ţi-am luat pâinea de la gura copilului; ţi-am redus pensia şi ţi-am închis spitalele, da’ măcar ţi-am făcut imposibil accesul la medicamente; ţi-am luat locul de muncă, da’ măcar ţi-am redus şomajul; te-am furat, da’ măcar te-am jignit… Cu alte cuvinte, ţi-am luat binele, da’ măcar ţi-am făcut un rău de calitate, nu orice! Iată de ce umblă acum băsiştii cu cioara vopsită! Iată de ce, la înfiinţarea noii alianţe, Elena Udrea a strălucit prin absenţă iar Boc, acum vorbăreţ ca un iepure, bântuia prin pieţele Clujului ca să-şi ia… morcovi! Dibuindul reporterii, cel care reuşea, cum zicea EBA, să editeze perfect câteva fraze, abia a îngăimat: „Când ai chef să nu mănânci altceva, mănânci… îîî… d-ăştia”… Cum mai mult ca sigur că primarul Clujului ştie să zică morcovi, probabil că, discret, voia să transmită alt mesaj: când n-ai chef să mănânci maro, vrei – nu vrei, mănâncă, Emile, portocaliu! Cu alte cuvinte – cam tot aia, diferă doar sediul primăriei capitalei Ardealului de sediul guvernului, probabil, diferenţa schimbând şi culoarea mâncării lui Milică ot Cluj, cromatica explicând de altfel că portocaliul este o nuanţă de maro ceva mai diluată. La fel de diluată ca şi concentraţia PDL-ului în parlament – la limita pragului de supravieţuire. Iată de ce are nevoie Băsescu de un minister al propagandei…

Laurenţiu Nistor, deputat în Colegiul Uninominal nr. 1 Brad-Valea Mureşului

5 comentarii la „Bãsescu îşi doreşte un Minister al Propagandei personal!

  • 1 noiembrie 2012 la 5:39
    Permalink

    Domnu Deputat, sincer va spun ca sunteti cam penibil cu subiectul asta. Nu de alta dar este demonetizat.Nu mai aveti probleme reale despre care sa scrieti? Scrieti despre consilierii USL slugile lui moloz care au votat deponeul de la Barcea. Rusine!

  • 1 noiembrie 2012 la 9:45
    Permalink

    Poate vrea sa-l reinvie pe Joseph Goebbels ! Achtung,achtung !!!

  • 1 noiembrie 2012 la 18:35
    Permalink

    Cine ți-a scris articolul domnule? Te crezi tare istet! Nivelul la care esti a depășit cu mult cat poți tu sa duci. Dar puterea te va duce rău!

  • 1 noiembrie 2012 la 23:39
    Permalink

    Esti om serios, nistore. Mi,e rusine ca scrii asa ceva. Esti obsedat de base ca voiculescu. Oi fi si tu securist ca voiculescu. Nu ai ce zice.? Iei pita de la gura lu liberalu becali! Sa vezi ce iti face antonescu. Nu iti sta bine domnule cu vadimismele astea. Mai bine ai vedea de colegiul tau ca primaru roscovanu de soimus si draia cocalaru nu senjoaca.

  • 16 noiembrie 2012 la 10:32
    Permalink

    ba asta…ar trebui sa inveti sa scrii mai intai:)))…si eu zic sa respecti PRIMARUL NOSTRU-PRIMARUL COMUNEI SOIMUS pt ca el a reusit sa faca ce nu au facut altii in 20 ani!!iar cei care nu incap de el…stiu ce e de facut ca e destul de mare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare