Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că de la cea mai performantă pri­mărie din județ se iau oameni pe capete, că unii s-au săturat de muncă și vor lefuri mai mari, dar să lucreze mai puțin. Sunt mai mul­te cazuri, anunță gurile rele, dar se pare că robinetul s-a cam închis, nu de bunăvoie, ci pentru că șeful nu le mai permite aseme­nea transferuri. Nu de alta, dar nu mai pot fi angajați alți oameni în locul lor și posturile rămân descoperite. Sa­­lariații respectivi se plâng, mai pe la colțuri, că nu li se dă trans­ferul, și amenință cu șantajul. Adică, au aflat zvonerii că respectivii nu mai vor să mun­cească. Ei, na, am trăit să o vedem și pe asta. Nu lucrează, dar poate merge să dea cu sub­semnatul din acest motiv, că asta este boicot în toată regula. Boicot asupra cetățe­nilor, domnilor funcțio­nari publici.

 

Spun gurile rele prin târg că un edil din zonă era să ajungă la miti­tica, după ce s-a gân­dit el că nu ar strica să arunce gunoaiele într-o mină părăsită. Cică zvonerii au aflat și a­cum povestesc pe la colțuri că edilul de care vorbim nu a știut că situația este ex­trem de gravă și a acceptat să se arunce gunoaiele unde nu tre­buie. Omul, șușotesc cârcotașii, era să o încurce de atâta ne­știință și era să ajungă rău de tot. Noroc că
l-au avertizat niște pri­eteni, care i-au și spus ce riscă dacă va con­tinua să transporte gunoiul în locuri ne­per­mise. Asta a fost scă­parea lui, altfel, nu se știe ce se putea în­tâmpla.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura