BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie de la o primărie nu mai ştie pe unde să-şi scoată cămaşă, după ce a fost prinsă că şi-a trădat şeful. Zvonerii de serviciu susţin că omul nostru este pe cale să piardă tot ce a obţinut în mai mulţi ani, adică func­ţia şi poziţia din instituţie. Cu toate că respectiva a crezut că nu va fi prinsă că a trădat, lucrurile nu au mers aşa cum şi-a dorit ea. Cârcotaşii po­ves­tesc pe la colţuri că scandalul e mare de tot pe acolo, duduia ame­ninţă cu dezvăluiri, dar nimeni nu o mai crede. Şi, se pare că scheleţii de la ea din dulap stau unul peste altul.

Povestesc zvonerii prin târg că o directoare de pe la noi e pe făraş, pe nu­mele acesteia fiind mai multe reclamaţii. Gurile rele au aflat şi acum şuşotesc prin târg că respectiva şi-a creat o adevărată reţea în zonă, iar banii au venit cum
nu-şi imagina nici chiar ea. Însă, acum se pare că totul se va sfârşi, iar doam­­na cu pricina va pierde postul. Directoa­rea de care vorbim a ajuns să folosească func­ţia pentru a-şi mări ave­rea şi lucrul acesta s-a petrecut timp de ani buni. Cârcotaşii spun că persoana de care facem vorbire a fost desfiinţată de colegii care s-au să­turat de matrapazlâcurile făcute de atâta timp.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare