Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii prin zona noastră că se pre­gătesc unii de demisii din formațiunea politică în care au activat de mulți ani. Cârcotașii spun că oa­menii sunt ne­mul­țu­miți de modul în care se lu­crează, adică împotriva poporului și s-au săturat să fie trași ei la răs­pun­dere, în condițiile în care nu au nici o vină, decât acea că au avut încredere în conducătorii lor. Gurile rele au aflat că sunt și unii edili care vor să plece din partid, după ce au primit înjurături ca la ușa cor­tu­lui de la cetățenii din co­mu­nitățile lor. În aceste con­diții, zvonerii dau ca a­proape sigură spargerea bubei cu pricina.

 

Spun cârcotașii prin târg că un doctoraș de pe la noi s-a supărat că nu se face totul pe acolo cum vor mușchii lui. Cică omul nostru vrea să controleze toate angajările de asis­tente, altfel nici nu con­cepe să mai se ducă la muncă. Zvonerii au aflat și acum povestesc și se distrează că omul nostru le aliniează zilnic pe asi­s­tente, se uită la ele, cum sunt îmbrăcate, ce bi­ju­terii și-au mai luat, apoi începe selecția lor, cu cine va lucra în ziua res­pectivă. De aici a început, însă, zâzania între femei, așa cum era și firesc și au început să se acuze una pe alta că fac mai mult de­cât munca de asis­tentă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura