Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dacă vrea să aibă li­niște trebuie să umble la portofel. Doar așa și-a putut obține un răgaz de la verificări un afacerist controversat din regiu­nea cu lămpașe. Bârfitorii spun că omul a realizat o investiție de câteva sute de mii de euro, lucrare de interes local făcută bine și cu avantaje de luat în seamă pe viitor. Unde mai pui că va produce atât iarna cât și vara, iar câteva zeci de persoane au posibilitatea să-și ob­țină o pâine zilnică. Pro­blema este că a umflat prețurile la lucrări și a si­fonat o parte din bani, iar la scurt timp s-a desco­perit șmecheria. Ca să sca­pe basma curată, afa­ceristul a calculat de do­uă ori și a ajuns la o so­luție. Să bage mâna la teșcherea și să plătească pentru a-i fi trecute cu vederea abaterile, mai ales că nu s-au prins cei care au finanțat proiectul. Cum zarva i-ar fi adus o nouă verificare și chiar un dosar penal, omul a cal­culat că este mai bine să împartă puțin din câștigul necuvenit decât să dea tot înapoi.

 

Scoși afară în prag de iarnă. Spun gurile rele că într-o urbe din sudul ju­dețului, un edil e pus pe fapte mari. Omul a strâns din dinți aproape un an de zile, de la alegeri și până acum, dar n-a uitat o clipă că trebuie să se răz­bune. A ales momen­tul să-și ducă la în­de­plinire planul, iar acum nimeni nu mai poate spu­ne că e vorba de răz­bunare ori ceva personal. Astfel, zic bârfitorii, toți cei care ocupă o casă din fondul locativ al urbei sunt luați la bani mărunți și somați să o pără­seas­că. Doar cei care au fost împotriva lui la alegeri și
l-au cam șicanat, dar pentru a nu bate la ochi mai sunt pe liste și vreo câțiva nevinovați. Zvo­nerii spun că deja vreo trei adversari și-au făcut forțat bagajul și nu pot țipa că e o răzbunare politică. Aveau restanțe la chirie, modificări în ca­se fără acceptul proprie­ta­ru­lui și câte și mai câte, așa că și-au luat tălpășița în liniște.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura