BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Prostia unui diriguitor din regiunea cu lămpașe n-are limite. Gurile rele spun că individul ține pe loc o investiție vitală pen­tru zonă, pentru că un apropiat al său nu poa­te participa la lici­ta­ția pentru atribuirea lu­crării. Este vorba de un drum deosebit de im­por­tant pentru dezvol­ta­rea turistică a regiunii, dar care nu are nici o șansă de a fi făcut cât timp există la butoane șeful ciudos din cale afa­ră. Bârfitorii spun că individul a găsit tot felul de tertipuri pentru a se justifica la superiorii lui, și chiar a și reușit să-i convingă că nu el este vina. În cele din urmă, cineva a băgat de seamă că este ceva necurat la mijloc și l-a strâns puțin cu ușa. Tot cârcotașii spun că omul a re­cu­nos­cut că ține totul în loc până când amicul lui este pregătit să liciteze, dar beneficiile sunt subs­tanțiale atât pentru el cât și pentru superiori.

 

Șeful la șefi! Așa a ajuns un afacerist din regiunea cu lămpașe în locul unde-și ispășește o altă pedeapsă primită pentru năzdrăvăniile din tinerețe. Omul pare că
s-a obișnuit să fie între patru pereți și gratii la geam, astfel că s-a gân­dit că-și poate face șe­derea plăcută și-și ține mintea ocupată. Prin urmare, spun cârcotaşii, omul s-a pus șef de ce­lulă și cum relațiile sale n-au dispărut cu totul, are dreptul să se folo­seas­că de tot felul de gad­geturi, primeşte p­a­che­te cu hrană de cali­tate și chiar face plim­bări mai multe decât cei­lalți colegi ai săi. Gurile rele spun că nimeni dintre amicii de cameră nu are curaj să-i spună ceva și nici măcar să strănute mai tare. Zvo­narii spun să nu ne ima­ginăm că alături de el au fost plasați tot felul de tatuați, care și-ar vinde și mama, pentru că nu e deloc așa. Șeful a primit companioni de cameră cei mai docili infractori din tot centrul de deți­nere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare