Bărbatul care şi-a căsăpit rivalul cu toporul, arestat preventiv

30 iunie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au cerut încă de la mijlocul săptămânii trecute arestarea individului. Judecătorii au amânat dosarul pentru că acesta nu putea fi prezent în sala de judecată.
Cristişor Pavel (foto), de 33 de ani, din Vulcan, este acuzat de tentativă de omor şi a fost reţinut de poliţişti în baza unei ordonanţe a procurorilor, ca mai apoi să fie cerută arestarea sa preventivă. Judecătorii Tribunalului Hunedoara n-au putut judeca solicitarea în condiţiile în care individul se afla internat sub pază armată în Spitalul de Urgenţă Petroşani. Astfel, magistraţii au amânat cauza pentru data de 30 iunie 2019, când exista posibilitatea ca Pavel să fie externat din Spitalul de Urgenţă Petroşani. Ieri, judecătorii au emis mandatul de arestare, chiar dacă suspectul a cerut prin intermediul avocatului său să fie luată măsura preventivă a arestului la domiciliu. Soluţia Tribunalului Hunedoara poate fi contestată de individ.
Procurorii spun că Pavel a avut o altercaţie la un botez cu victima, un tânăr de 31 de ani, din Vulcan. După petrecere, s-a dus la locuinţa rivalului cu un topor şi l-a ameninţat. Victima l-a chemat pentru a tranşa disputa în faţa unui magazin din Vulcan, iar Cristişor Pavel a venit înarmat cu toporul, a coborât din maşina sa şi l-a lovit pe tânăr cu toporul în cap de mai multe ori, lăsându-l pe caldarâm inconştient. A urcat apoi în autoturismul său şi a fugit spre Petroşani, însă, la Aninoasa, a intrat pe contrasens, lovind frontal o maşină care circula regulamentar. În urma coliziunii, femeia aflată la volanul maşinii care circula regulamentar a fost grav rănită, fiind rănit şi Cristişor Pavel, cei doi fiind transportaţi la spitalul din Petroşani.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Un tânăr de 25 de ani s-a înecat în Tăul Făerag

Ieri, în jurul orei 12.30, a fost solicitat ajutorul pompierilor, prin Serviciul de Urgenţă 112, deoarece o persoană de sex...

Utilaje şi echipamente făcute special pentru Apa Serv Valea Jiului

Operatorul de apă şi canal din regiunea Văii Jiului a achiziţionat maşinile pe fonduri europene, în baza celei de-a doua...

Medici noi la spitalul din Brad

E din ce în ce mai greu ca spitalele mici să atragă noi specialişti. Majoritatea doctorilor vor să rămână în...

Închide