FlashPolitica si administratie

Banii investiţi în heliport şi computerul tomograf, recuperaţi de la guvern

Sorina Popa

Aleşii locali din Hunedoara au aprobat încheierea unui parteneriat între Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Local Hunedoara, pentru recuperarea unor sume consistente privind investiţiile în domeniul sănătăţii. Despre ce este vorba?

Prin acest parteneriat, CL Hunedoara primeşte banii pentru realizarea heliportului de la spital şi pentru computerul tomograf achiziţionat de unitatea medicală din municipiu.
Proiectul este intitulat pompos ”Îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile medicale de urgenţă”, dar se pare că este unul foarte bun. Asta, pentru că suma investită în heliport, aproape 500.000 de lei, dar şi cea pentru computerul tomograf achiziţionat la Spitalul municipal din Hunedoara, de aproximativ 1,2 milioane de lei, vor fi recuperate. ”Mă bucur că, atunci când am ajuns primar am reuşit să dăm în folosinţă heliportul, deoarece el nu avea la acea vreme autorizaţie de zbor. Acum, guvernul ne dă banii investiţi în el, un ajutor nesperat. Propunerea de construire a heliportului a avut-o consilierul local Robert Muzsic, îl felicit pentru asta”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura