Comunitate

Banii ajung greu şi la Teliucu Inferior

5 pupeza gheorghe primar teliuc (2)Magdalena Şerban

Unele investiţii din comuna Teliucu Inferior, implementate pe fonduri guvernamentale, îşi aşteaptă tranşele de bani alocate, fiind aproape de finalizare. În alte cazuri, vor fi semnate contractele de finanţare europeană, pentru a se porni lucrările.
„Există un proiect finanţat cu bani de la Uniunea Europeană, în valoare de 45.000 de euro, pentru modernizarea unei străzi din Cinciş-Cerna. A avut loc şi vizita în teren şi aşteptăm să semnăm contractul. Pe de altă parte, în 2007, am demarat un proiect de introducere a canalizării în Teliucu Inferior, Cinciş-Cerna şi Teliucu Superior, dar acesta nu este gata. Mai avem de primit bani, aşa că poate la anul, îl vom termina. Pe fonduri de Mediu, avem în lucru staţia de epurare din Teliucu Inferior. Lucrarea e aproape finalizată şi urmează punerea ei în funcţiune. Mai sunt însă de primit două tranşe de bani. Suma totală nu e mare, e vorba de 26.000 de lei. S-a şi semnat contractul şi s-a trimis situaţia pentru decont. Din bugetul local, reuşim să reparăm câteva străzi din comună”, a afirmat Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior. Pe de altă parte, acesta mai spune că din toată sărăcia, pentru a continua tradiţia şi a ajunge la ediţia cu numărul şapte, Zilele Comunei vor fi organizate şi în acest an, în perioada 10-11 august. Din programul lor fac parte o discotecă, întreceri sportive, folclor şi premierea cuplurilor cu cinci decenii de căsnicie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura